Tag Archive: vărsător


Divoşenia pisicului

A trecut ceva timp de când m-am privit în oglindă şi am decis că este ceva la mine care nu-mi place. Ei bine, glumesc. Nu e nimic care să nu-mi placă. Mai greu însă să ajungi să-mi placi dacă vrei să te ţii după mine, pentru că adeseori obişnuiesc să trântesc uşi în nas şi să duc cu zăhărelul. Nu pentru că nu mi-ar plăcea compania cuiva – din contră, e foarte posibil să întâlnesc pe cineva care să mă facă să uit că oja nu se potriveşte cu geanta – dar aerele mele de divă reprimă orice apropiere care mi-ar putea afecta statutul privilegiat.

Rezultatul? Nimeni nu a învăţat că sunt expertă în atunci-când-te-aştepţi-mai-puţin. Poţi să petreci luni de zile în compania mea, să crezi că mă cunoşti, numai să te trezeşti într-o bună zi că pisicu’ îşi schimbă blăniţa, dar năravul ba. Motivul? De când am eu nevoie de motive pentru a face cum mă taie capul?!

Sunt perversă şi misterioasă, tind să descopăr sensul vieţii, sunt sedusă de cunoaştere [de-aia citesc tot felul de romane obscure cu care nu-şi mai consumă nimeni neuronii, pentru că de fiecare dată când te uiţi la Acces Direct ţi se mai sinucide o carte din bibliotecă]. Bineînţeles, prima mea misiune a fost să învăţ să desenez perfect bastonaşele. La atributul meu de divă se adaugă şi faptul că pot să mâzgâlesc cu emfază [şi talent caligrafic] cartonaşele pentru autografe.

După cum probabil ţi-ai dat seama până acum, am un ego care ar putea face să roşească chiar şi un Leu şi pot fi orice îţi doreşti tu, mai puţin modestă. Întotdeauna militez pentru ceva – în special pentru bun gust în outfitul purtat la serviciu şi sunt mai mereu fascinată de propria capacitate de convingere [pe care o exercit în special asupra populaţiei masculine care roieşte în jurul meu].

Trăiesc cu capul în nori şi deşi corpul meu este prezent mai mereu printre voi, muritorii, acesta este doar o prezenţă fizică. Mintea mea străbate întinderi mari, mai puţin însă prin locuri cum ar fi bucătăria.

Şi pentru că sunt Vărsătoare, motto-ul după care mă ghidez este ia mai toarnă-un păhărel. Sunt recunoscută în mediile elitiste pentru cât de rezistentă sunt la licorile bahice, cu toate că sunt conştientă că astfel de plăceri îmi vor distruge în cele din urmă ficatul, dar nu are a face, oricum o să mor tânără şi frumoasă. Şi pentru că mereu e rost de una caldă şi una rece, pentru fiecare motiv de bucurie trebuie să scormonesc şi după o doză e suferinţă masochistă.

Toate aceste auto-flagelări psihologice te-ar putea înduioşa. Nu este cazul! Tot tu vei înghiţi de fapt fiecare strop de venin pe care îl pun la păstrare pentru tine. Pot fi extrem de inventivă în tehnici de manipulare şi torturi psihologice, iar bipolaritatea mea este deja celebră. De la un moment dat încolo, s-ar putea ca ceaiul de tei sau cana cu lapte călduţ dinainte de culcare să nu-ţi mai fie de ajuns. Dacă adaugi la astea şi crizele de paranoia şi numărul prietenilor imaginari care se înmulţesc ca iepurii pe lângă cei reali, e cazul să ceri ajutor specializat. Pentru mine.

Dacă voi avea nevoie şi de un concediu… specializat, asigură-te că mă trimiţi într-un loc unde mă pot întâlni cu mulţi colegi de zodie. O divă ca mine, Vărsătoare pe deasupra, nu poate funcţiona decât dacă e înconjurată în mod natural de alţi Vărsători cu inclinaţii similare. Deşi nu există o statistică în acest sens, e aproape sigur că această zodie a produs cel mai mare număr de lunatici de până acum. [Şi, indubitabil, ne-am adunat toţi la serviciu :D  ]

Cum îmi supravieţuieşti? În primul rând, nu încerca să mă înţelegi. Nu mă sufoci, îmi oferi spaţiu [eventual te muţi într-un colţişor de cameră şi laşi furiile să se desfăşoare] şi timp pentru a explora şi descoperi misterele care se află dincolo de făptura mea mirobolantă. Îmi oferi cadouri, dar reţine că nu-mi plac surprizele neaşteptate. Eşti sincer cu mine până la un nivel brutal – cu menţiunea că atunci când vine vorba de persoana mea trebuie să-ţi îndulceşti reproşurile într-atât de mult încât nu mai sunt deloc reproşuri – şi îţi cumperi cartea “Cum să ne descurcăm cu personalităţile dificile”.

Acum că ai toate detaliile pe care, poate, le scăpasei din vedere, spor la cucerit!

Sunt atâtea de spus despre fiinţa aceasta atât de complexă care sunt eu, încât nu m-am putut abţine. Şi m-am gândit că ar fi o idee extraordinară dacă aş transforma rubrica aceasta într-un serial săptămânal, în special că de când a sosit vara şi ne-a lovit sărăcia pe toţi. Dacă tot stăm în casă, măcar să citim ceva educaţional:

21. În timpul liber, Vărsătorii preferă să se înconjoare de o mulţime de oameni, preferabil formată din rude şi prieteni. Cu alte cuvinte, chiar dacă nu cunosc toţi “jucătorii”, o vor face în curând.
22. Vărsătorul poate încerca multe lucruri noi, dar va sfârşi fără a deveni un expert într-un anumit domeniu. Faptul acesta poate suprima enormul potenţial existent în acest individ [eu ştiu cel mai bine].
23. Vărsătorul [sau eu, în cazul acesta], nu va permite unei alte persoane să devină dependentă de sine. Afecţiunea acestuia provine din libertate.
24. Un Vărsător nu doreşte nimic mai mult decât a împărtăşi restului lumii ce crede sau simte, dar se teme să nu-şi piardă identitatea sau, mai rău, să devină ceea ce alţii îşi doresc pentru el.
25. Vărsătorul pur şi simplu nu suportă ideea de a fi implicat în sau afectat de dramele celorlalţi [pe care spiritul său visător le consideră ca fiind simple închipuiri], dar asta nu înseamnă că uneori nu flirtează cu ideea de a coborî de pe norişorul său pentru a se răsfăţa cu emoţiile instabile ale celorlalţi. În definitiv, modul în care se scurge viaţa este motorul imaginaţiei sale extrem de bogate.
26. Cei cu Luna în Vărsător nu recunosc graniţele sau limitările de nici un fel; pentru ei, libertatea lor este nesfârşită.
27. Femeia Vărsător nu este uşor de convins să se aşeze la casa ei, în clipa în care crezi că ai îmblânzit-o, te va surprinde schimbându-şi jocul şi fugind cu prima ocazie.
28. Ca şi Vărsător, în mod frecvent devii conştient de adevărata natură a sentimentelor tale abia în ultima clipă.
29. Într-o relaţie, Vărsătorul crede că interesele intelectuale comune sunt la fel de importante ca şi atracţia emoţională.
30. Sunt incredibil de auto-suficientă şi independentă, în calitatea mea de Vărsător. Prin urmare, niciodată nu o să urmez mulţimea.

Şi pentru că azi mă simt incredibil de darnică, mai jos aveţi bonusul. Tot ce e bun şi frumos în cele din urmă trebuie să ajungă la final, iar lecţiile despre cum să cuceriţi un Vărsător au ajuns la sfârşit. Cu ce să continuu săptămâna viitoare? Cred că Peştii ar fi soluţia indicată, ţinând cont de faptul că pisoiu’ este un mândru reprezentant. După cum am promis, mai jos aveţi bonusul:

Vărsătorul este dificil de înţeles pentru că, de cele mai multe ori, este un paradox. Se bucură enorm de compania altor oameni, dar în acelaşi timp preferă să petreacă mult timp în singurătate. Îi place să călătorească, dar în acelaşi timp să se relaxeze în confortul propriei case. Este prietenos, dar în acelaşi timp e detaşat şi rezervat. 

Vă mai aduceţi aminte postul acesta? Postul în care vă iniţiam în micul ghid de utilizare al pisicului, fără de care nu aţi putea înţelege ce se petrece pe blogul persoanelor cu coadă :D Şi pentru că am avut o epifanie zilele trecute, am decis să reiau lecţiile:

11. Vărsătorii sunt capabili de a face sex sau de a avea o aventură fără să se lege emoţional de partener. Dar dacă acesta din urmă devine prea romantic sau lipicios [!] atunci când Vărsătorul nu este atât de ataşat de acesta, va găsi o scuză să se îndepărteze cu foc în coadă.
12. Vărsătorii au nevoie de spaţiu şi libertate într-o relaţie aproape la fel de mult ca în orice alt domeniu din viaţa lor. Chiar şi atunci când aceştia decid să se aşeze la “casa lor”, nevoia aceasta nu va dispărea.
13. Vărsătorii se înţeleg de obicei cam cu toată lumea cu care vin în contact, dar se simt deosebit de atraşi de persoanele care îi fac să râdă şi care-i fac să se simtă extraordinar în propria piele. [nu că am mai avea nevoie, desigur :D ]
14. Vărsătorii tind să experimenteze sexul mental. În cazul în care aceştia pot crea o conexiune şi discuta despre gândurile lor cu partenerul lor, modul în care se va desfăşura activitatea extracuriculară din pat va fi mult îmbunătăţit.
15. În general, vărsătorul îşi impune nişte standarde foarte ridicate când vine vorba de propria persoană, fiind genul de individ pe care ceilalţi se pot baza. Să-şi încalce cuvântul dat înseamnă să-şi încalce onoarea.
16. Uneori, sunt atât de cufundată în propriile gânduri [că doar sunt o mândră Vărsătoare, ce naiba], încât rup orice legătură cu lumea înconjurătoare. Mama mă acuză constant că nu ştiu ce se petrece în jurul meu -> poftim explicaţia acum!
17. Înainte de a deveni intim cu trupul unui Vărsător trebuie să-i pătrunzi în minte. Te va captiva mental şi te va intriga complet. [când am zis eu că sunt pisicu' fatal nu m-a crezut nimeni...]
18. Este important să fii într-o dispoziţie confortabilă discutând despre o largă varietate de subiecte. Vărsătorul va avea mereu ceva de adăugat şi te va surprinde şi încânta cu mintea lui eclectică.
19. Nu încerca să atragi un Vărsător în braţele tale dacă mintea lui se află în altă parte. Ar putea refuza cu obstinaţie invitaţia; ba mai rău de atât, nici nu ar băga de seamă dacă este prea concentrat la ceea ce face.
20. Nu îi cere unui Vărsător să se implice de la bun început într-o relaţie serioasă şi nici nu avea pretenţia de a fi centrul universului acestuia. Vărsătorii au nevoie de spaţiu pentru a explora şi de timp pentru a se devota imensităţii lumii înconjurătoare.

Dap, pisicu’ este Vărsător şi încă unul foarte mândru de moştenirea sa astrologică :D Prin urmare, dacă vreţi să înţelegeţi ce fel de lucruri trec prin căpşorul acestei fiinţe minunate care sunt eu, în special ce mă determină să scriu ceea ce scriu, dar mai ales, cum scriu, mai jos este un manual de folosire. Cum să vă insinuaţi pe sub blăniţă, când să vă feriţi de gheruţă, chestii din astea de comando şi supravieţuire :D

1. Vărsătorul este obligat să înveţe să lucreze într-o echipă deoarece să fie lupul singuratic nu-l prea caracterizează.
2. inteligenţa de care dă dovadă Vărsătorul îi permite să se angajeze în rezolvarea unor sarcini provocatoare care necesită gândire multi-lateral dezvoltată.
3. Vărsătorii sunt fiinţe excepţionale care pot face minuni în orice domeniu dacă li se oferă spaţiul şi libertatea de a-şi pune în valoare abilităţile naturale.
4. Vărsătorul poate socializa bine cu mulţimile, dar nu va dezvolta niciodată o prietenie strânsă cu oamenii care fac parte din acestea.
5. femeia Vărsător se foloseşte de şarmul său natural pentru a obţine ceea ce-şi doreşte. Ea [pisicu' :P ] este de părere că, dacă tot îl are [şarmul, adică], de ce să nu-l folosească în propriul avantaj.
6. bărbatul Vărsător [au şi ei dreptul de a fi scoşi la lumină, din când în când] nu va fi dispus să-şi dezvăluie adevăratele sentimente, indiferent la tentativele cuiva de a-l convinge să îşi deschidă sufletul.
7. ca Vărsător, întotdeauna ai nevoie de puţin timp singur, să pui pauză la ceea ce faci, să reflectezi, pentru că răspunsul va fi întotdeauna cel corect.
8. un Vărsător nu se poate niciodată conecta suficient emoţional, prin urmare cei din jurul său îl vor acuza pe nedrept că nu-i pasă [ne pasă, doar că de lucruri diferite :D ]
9. pentru un Vărsător este extrem de uşor de a vedea dincolo de aparenţe [the truth was spoken!]
10. odată ce Vărsătorul şi-a pus ceva în minte, nimeni şi nimic nu-l mai poate face să se răzgândească.

Celălalt eu din noi

Nu vă mai plictisesc cu cele întâmplate în Belgia săptămâna trecută. Pentru şapte zile a fost ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, ca şi cum Băsescu nu există, salariile bugetarilor nu au fost micşorate, iar absolvenţii de studii superioare speră să găsească un loc de muncă mai bun decât acela de vânzător la aprozarul din colţul străzii.

Mai ales mie, pisic iubitor de libertate şi născut cu mult înaintea timpului meu, potrivit zodiei din care fac parte şi care mi se potriveşte ca o mănuşă, îmi place la nebunie ziua de sâmbătă, simbol al weekendului, extinzându-se la întreaga vacanţă. Vacanţa e o noţiune abstractă, dar cum eu obişnuiesc să gândesc întortocheat, reuşesc să mă aflu într-o prelungită libertate, indusă doar de spiritul meu iubitor de linişte. (Ce poetic a sunat!) Din nefericire, principalele mele defecte sunt spiritul rebel, ideile fixe şi atitudinea distantă. Zic din nefericire, pentru că ştiu că le am, dar nu mă pot dezice de ele. Fac parte din mine aşa cum ochii mei sunt verzi şi îmi plac SF-urile :D

Am crescut cu Neti. Dimineaţă de dimineaţă, predicţiile ei, scurte şi amuzante, mă făceau să mă întreb cât de mult avea să se schimbe ziua mea dacă eu ştiam, chiar şi pentru 10 secunde, cum avea să decurgă? În ultimii ani am obişnuit să-mi consult horoscopul doar înainte de culcare, să văd dacă se potrivea cât de cât cu ceea ce mi se întâmplase mie peste zi. Mergea. În ultimul an nu m-a mai interesat deloc. Vărsătorii stau prost cu predicţiile, în special din cauză că noi singuri ne facem/ghicim viitorul şi suntem atât de voluntari încât de cele mai multe ori distrugem ceva ce funcţionează foarte bine pentru că ni se pare că ceva lipseşte.

Revenind. Ieri am primit un telefon din Belgia. Se pare că, zăpăucă aşa cum sunt eu, cineva sus, acolo, ţine cu mine. După am citit în ziar horoscopul pe ziua în curs: “un vechi prieten, aflat departe, îţi va da un telefon pentru a-ţi oferi o slujbă”. Cel puţin, măcar o dată, horoscopul meu a fost corect!

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.