Alegerea Louisei

Capitolul 3: Dragostea şi alţi monştri

- E un nenorocit!, chiţăi ea din bucătărie, iar Andrew se strădui să-i înţeleagă cuvintele amestecate cu sunetul cuţitului pe tocător. E cel mai înfumurat bărbat din câţi am cunoscut, îmi vine să-l strâng de gât de fiecare dată când deschide gura!, continuă ea, iar prietenul ei făcu imprudenţa de a se apropia de ea şi de a o îmbrăţişa pe la spate.
- Te rog, nu vorbi despre Marius când încerci să găteşti. Până şi mâncarea a devenit sensibilă la subiectul acesta.

Louise îi aruncă o privire ucigătoare şi se întoarse la ceapa pe care o toca. Era simplu să-şi verse nervii acasă, în intimitatea apartamentului său. Era şi mai simplu când exista cineva care să o asculte şi care să pretindă, cel puţin, că îi era alături. Andrew nu făcea, însă, nici cel mai mic efort să se arate interesat. Se concentra exclusiv asupra ei şi, pentru prima oară după foarte mult timp, femeii nu-i mai fu de ajuns atenţia lui. Continuă să toace ceapa cu furie, ignorând complet apropierea periculoasă a tăişului de degetele ei lungi şi lacrimile care îi pătau acum obrajii.

Nu încercă nici măcar să-l întrebe cum îşi petrecuse ziua, spre deosebire de ea, bărbatul îşi desfăşura activitatea într-o monotonie cruntă, aşteptând pasiv ca orele să se scurgă, excepţie făcând dăţile când filma vreo reclamă sau poza pentru o revistă. În ciuda limitării slujbei sale, Andrew nu era un bărbat superficial. Naiba s-o ia, se îndrăgostise de el tocmai pentru că era mult mai inteligent decât ceilalţi bărbaţi care o curtau, iar Louisei îi plăcea ca pe lângă un fizic atrăgător, partenerul său să aibă şi un creier pe măsură. Dar asta se întâmplase demult, iar în comparaţie cu Marius, prietenul său abia dacă se ridica la nivelul unei paiaţe. Oftă exasperată, îndreptându-şi supărarea în direcţia ei, de această dată. Nimeni, cu excepţia ei, nu era vinovat de dezastrul în care se afla viaţa sa personală. Ce-i lipsea lui Andrew de nu putea fi fericită?
Înainte ca el să reintre în lumea sa, Louise fusese singură ani de zile, cochetând din când în când cu câte cineva, fără a depăşi niciodată limitele comfortabile pe care şi le impunea. Bărbaţii aceia erau pregătiţi să conducă o conversaţie şi purtau cu dedicaţie prezervativul în portofel, pentru eventualitatea în care femeia decidea să continue discuţia între aşternuturi. Genul de oameni de care te despărţeai prieten şi de care nu-ţi mai aminteai până data viitoare, când aveai din nou nevoie de ei. Îşi dorise ca Andrew să fie la fel. Îşi dorise să nu fie nevoie să-i ofere nici o explicaţie şi să nu împartă nimic cu el, dar se trezise dintr-o dată povestindu-i de colegii săi de la serviciu şi de problemele prin care trecea familia sa, pe punctul de a se destrăma, şi de singurătatea care o sugruma din toate părţile şi sfârşise prin a-l săruta. Ar fi trebuit să regrete pe loc, să se scuze, să inventeze ceva şi să o şteargă de lângă el, în schimb Louise zâmbise strâmb şi-i mărturisise cât de mult îşi dorise să facă asta.

- Îmi cer scuze, se întoarse către el, înconjurându-i gâtul cu braţele, încă ţinând cuţitul în mână. De la o vreme numai la asta mă gândesc. Şi mă consumă mai rău decât o boală.
Andrew îşi trecu degetele prin părul Louisei, mângâindu-i pielea capului. Femeia îşi închise ochii pentru câteva clipe, dar amintirea unui alt bărbat, care nu o atinsese niciodată i se împlântă în minte şi se trase înapoi speriată, aproape lovindu-se cu spatele de bufet. Poate că Marius nu era încă al ei, iar ea nu putea nici măcar să spere că lucrurile aveau să se schimbe, dar în adâncul sufletului ştia că exista o conexiune pe care nu o putea nega, iar asta o speria mai mult decât orice altceva. Cu toate necazurile pe care i le făcuse de când intrase în inima ei, Louise continua să îl vadă ca pe jumătatea puzzle-ului din care şi ea făcea parte, iar Andrew nu-şi găsea locul nicăieri în lumea ei.

Puse cuţitul pe tocător şi îşi şterse mâinile cu prosopul de bucătărie. Se întoarse către bărbat şi îl invită să ia loc la masă. Nu ştia cum avea să rostească acele cuvinte, dar trebuia să ridice cumva piatra care îi apăsa sufletul.
- Nu-mi place încotro se îndreaptă relaţia asta, zise ea simplu, privindu-l direct în faţă. Nu sunt fericită… Încerc, Andrew, dar nu sunt. Clătină din cap, plecându-şi privirea pentru numai o clipă.
- Nu mă iubeşti?, o întrebă el, iar femeia realiză că aceasta era întrebarea care valora un milion de dolari.
Îl iubea, de asta era sigură. Doar că, undeva în timp, încetase a mai fi îndrăgostită de el. Nu ştia unde se produsese ruptura, sau de ce. Pur şi simplu, îl înlocuise pe Darren cu Andrew, apoi pe cel din urmă cu Marius. Oftă. Era nestatornică, ştia asta prea bine, dar nu-şi putea opri inima din a tânji după ceva ce, poate, nu avea să îi aparţină niciodată.

- Nu ştiu, rosti ea şi dintr-o dată realiză că nu acesta era răspunsul pe care Andrew îl aştepta. Te-am iubit. Mă uit în urmă şi ştiu că am fost fericită lângă tine. Ai stat lângă mine când toţi ceilalţi au fugit şi mi-ai şters lacrimile când nu am mai avut puterea de a o face singură. Dar trebuie să învăţ să trăiesc singură, să-mi port singură de grijă.
Andrew o privi consternat, având nevoie de timp pentru a-i procesa cuvintele. În subconştient ştiuse că această clipă se apropia, dar în fiecare seară, când se strecura în patul Louisei, iar ea se apropia de trupul său, fierbinte şi alunecoasă, era recunoscător că îl lăsa să îi încercuiască posesiv corpul cu braţele, ca şi cum i-ar fi aparţinut. Fusese un miracol neaşteptat reîntâlnirea lor, iar reuniunea se desfăşurase natural, aproape ca şi când ar fi fost predestinată. Louise păruse mulţumită, aproape fericită, iar Andrew se auto-felicitase, convins că făcuse, în sfârşit, ceva bine. Dar pe măsură ce timpul se scurgea, începuse să simtă vântul schimbării; programul prelungit al Louisei, lipsa ei de chef când ajungea acasă, problemele care păreau să nu se mai sfârşească, şeful cu care nu se înţelegea şi toate secretele pe care bănuia că le ţine faţă de el.
- E vorba de altcineva?

Louise îşi aruncă exasperată braţele în aer şi se ridică de pe scaun. De ce trebuia să fie mereu vina altcuiva? De ce nu putea să fie doar ea?
- Nu, Andrew, zise ea cu sinceritate. Nu există nimeni altcineva. „Deocamdată.”, adăugă ea în gând şi aproape îşi dori să-şi poată trage o palmă şi să se readucă în simţiri. Nu avea nevoie de toată drama chiar în momentul în care drumul pe care continuase alături de Andrew ajunsese la o răscruce. Cred că am nevoie de puţin timp să-mi revin, adăugă ea, zâmbind.
Când Andrew nu-i reîntoarse zâmbetul, se apropie de el şi îi ridică bărbia cu gingăşie, astfel încât să se poată privi în ochi. Cum avea să-i explice ceea ce se petrecea în inima ei fără să-i rănească orgoliul mai mult decât o făcuse? Ar fi putut avea orice femeie dorea şi totuşi se oprise asupra ei, atât de simplă şi comună, încât atenţiile lui îi încălziseră sufletul. Simţi cum i se umplu ochii de lacrimi şi aproape se blestemă pentru asta; era slabă, atât de slabă încât dacă mai despica mult firul în patru, avea să i se arunce în braţe şi să-i ceară scuze pentru scurtul moment în care i se întunecase mintea.
- Te iubesc.

Pentru o clipă văzu cum chipul lui Andrew se însufleţi şi ştiu că aceste două cuvinte puteau conferi o forţă nebănuită oricui credea în puterea lor. Decise însă să-l strivească, nemiloasă.
- Dar nu sunt îndrăgostită de tine. Când suntem împreună, chiar şi în clipe neînsemnate ca aceasta, când mă străduiesc să-ţi gătesc, mă simt golită, asemenea unei scoici şi mă întreb de ce mă torturez singură, participând la corvoada aceasta. Nu sunt o femeie casnică, nu o să-ţi spăl sau calc cămăşile ca să arăţi bine în compania unei alte femei. Şi nici măcar nu pot fi geloasă pe vreunul dintre topmodelele cu care te afişezi pe la evenimente pentru că, în adâncul sufletului, ştiu că eu sunt singura pe care o doreşti. Asta e puterea pe care mi-ai oferit-o, Andrew, iar acum profit de ea.

Îşi mai trecu o ultimă dată degetele peste chipul lui frumos, întipărindu-şi-l astfel în minte, neîncrezător şi distrus, sperând că lucrurile aveau să se îndrepte înainte ca Louise să ajungă la uşă, apoi se desfăcu din îmbrăţişarea aceea ciudată şi trecu în holul apartamentului, căutându-şi geanta. Îşi scoase cheia apartamentului de pe lanţ şi o aruncă în bolul aflat pe măsuţa de la intrare. Cu fiecare pas făcut către ieşire îşi simţea trupul atât de uşor, încât imensitatea lumii care o aştepta dincolo de uşă ar fi putut-o asfixia cu uşurinţă. Era, în sfârşit, liberă.

Alegerea Louisei

Capitolul 2: Spărtura din perete

Marius stătea întins în pat, dar nu singur. Louise îl acompania, ocupându-i gândurile şi consumându-i fanteziile. Adormise deja? Se strecurase sub cuverturile groase care o apărau de noaptea rece de iarnă? Răsucindu-se spre marginea patului, Marius nu se putu abţine să nu se gândească la vestimentaţia pe care ar fi purtat-o o femeie ca ea ducându-se la culcare şi nu putu să blocheze imaginea mentală a sânilor ei atrăgători conturându-se pe sub cămăşuţa de noapte şi senzaţia tulburătoare a sfârcurilor ei întărite zgâriindu-i palma. Se întări numai la gândul că Louise era la câteva uşi distanţă, în josul coridorului şi dacă ar fi găsit în sine puterea de a parcurge cei câţiva paşi până la camera ei, s-ar fi putut strecura lângă ea şi şi-ar fi imprimat fiinţa în ea, o dată pentru totdeauna. Voia să-i guste trupul delicios, să o simtă zvârcolindu-se sub degetele sale şi să-i ofere plăcere, iar şi iar, până când nu mai rămânea din ea decât respiraţia neregulată şi inima bătându-i în cuşca pieptului asemenea canarului prins în colivie. Voia să privească în ochii ei în timp ce o arunca de pe culmile extazului cu propria-i voinţă; cumva, ştia că trupurile lor aveau să se potrivească de minune împreună. Strângându-şi perina în braţe, gemu în materialul moale. „Şef, îşi aminteşti asta, nu? Eşti şeful ei!”

Gândurile lui Marius zburară rapid la soţia sa, Laura, cea care recomandase angajarea Louisei în primul rând. Ce fusese în mintea ei când sugerase mişcarea aceasta? Bănuise măcar că avea să o dorească pe Louise din prima clipă, ca pe nimeni şi nimic altceva înainte de asta? Bineînţeles că ştiuse, pentru numele lui Dumnezeu, doar era soţia lui. Se ridică în şezut şi îşi cuprinse fruntea în mâini. De ce acum, după atâţia ani în care îi fusese loial până în adâncul fiinţei sale, trebuise să îi arunce în faţă tentaţia supremă? Care era motivul ei? Întotdeauna se încrezuse în judecata ei şi era nemiloasă când venea vorba despre lucrurile şi persoanele care îi aparţineau, dar simţise că în spatele măştii reci şi a atitudinii calculate exista o răutate pe care nu reuşise să o înţeleagă cu adevărat. Ce urmărea, torturându-l astfel?

Somnul îl evita şi agitaţia pe care o simţea în suflet îi apăsa pieptul. Nu închisese un ochi toată noaptea gândindu-se la trupul uimitor şi tot ce simţea când se afla în preajma mai tinerei sale colege. Poate se afla la duş, săpunindu-şi corpul în timp ce se încălzea sub jetul de apă. Gândurile lui Marius zburară din nou către ea, concentrându-se pe reacţia ei, pe uşoara retragere în zidul rece, când l-ar fi simţit intrând cu ea la duş, cuprinzându-i talia în braţe şi săpunind pielea fierbinte şi lucioasă. Poate şi-ar trece degetele peste sânii ei, simţindu-i sfârcurile cum i se întăreau sub atingerea lui.
- Adună-te!, îşi ordonă el, părăsind patul şi măsurând camera în lung şi-n lat cu paşi mari, trecându-şi nerăbdător degetele prin păr. Un duş rece. Bună idee, Marius. Pedepseşte-te cu un foarte lung şi foarte rece duş şi scoate-ţi femeia aia din minte.

Era mândru de autocontrolul de care dăduse dovadă anterior şi de capacitatea de a-şi diviza traiul în aşa fel încât viaţa personală să nu se amestece cu cea profesională, dar trebuise să fi făcut ceva greşit dacă soarta îl pedepsea astfel. Trebuia să se adune şi să nu o lase pe Louise, o simplă subordonată, să-i mai intre în minte astfel niciodată. Erau departe de casă, într-o ţară străină, unde veniseră să lucreze, iar dacă femeia ar fi avut cea mai vagă idee despre gândurile care-i ocupau mintea, ar fi fugit cât mai repede în direcţia opusă. Oricât de mult ar fi dorit-o fizic, avea mai multă nevoie de ea din punct de vedere profesional şi trebuia să facă tot ce îi stătea în putere să o scoată din mintea şi din trupul său. Mulţumit de rezolvarea pe care o găsise, se aşeză din nou în pat, permiţându-i somnului să-l revendice. Cu toate acestea, visele sale i-au fost contaminate de prezenţa unei anumite femei, sărutându-l şi frecându-şi întregul corp de al lui.

Marius se trezi a doua zi mult prea devreme şi se îmbrăcă pentru prima şedinţă a zilei. Trecând prin faţa ferestrei, aruncă o privire dincolo de geam şi se încruntă la vederea cerului plumburiu. Simţea nevoia să iasă afară, să simtă aerul rece al nordului lovindu-i obrajii şi să-i astâmpere fierbinţeala care-i alerga prin corp, dar echipa lui era deja în urmă cu raportarea semestrială, în ciuda rezultatelor excelente pe care le adusese implementarea noii linii de producţie. Ideea fusese a Louisei, iar în ciuda faptului că nu făcea parte din echipa de proiect, petrecuse aproape la fel de mult timp ca restul angajaţilor săi în secţie, supervizând respectarea indicaţiilor sale. Se simţea de parcă nu ar fi închis un ochi toată noaptea, iar umerii i se adunară în faţă, părând să-i deformeze trupul pe sub materialul cămăşii. Visele colorate ale căror protagonistă fusese Louise îi torturaseră mintea pe toată durata nopţii, iar el avea nevoie de odihnă aproape la fel de mult pe cât avea nevoie de aer. Dacă trebuia să lucreze alături de ea fără să saliveze de ori de câte ori îl hăituia cu privirile verzi pe care ajunsese să le iubească şi să le urască în egală măsură, trebuia să-şi îmbunătăţească jocul şi să se concentreze mai mult asupra lucrului şi mai puţin asupra a ceea ce-i făcea trupului său apropierea aceasta nesănătoasă de Louise.

Îşi strânse documentele şi deschise uşa camerei de hotel, pregătit să coboare în sala de şedinţe şi să le demonstreze încă o dată – dacă mai era cazul – celorlalţi manageri care participau la conferinţă de ce era cel mai bun în branşă. Traversă coridorul, îndreptându-se încrezător spre lifturi, sigur pe sine în ceea ce privea întâlnirile de astăzi şi optimist că prezenţa Louisei nu avea să-l afecteze azi prea mult. El era cel care controla situaţia. El era şeful, iar ea era…
Ceea ce era ea, era îmbrăcată doar într-un tricou suficient de lung cât să-i acopere coapsele şi ieşea din camera… A cui era camera aceea? Marius îşi făcu o notă mentală să revadă din nou repartiţia pe camere a echipei sale în timp ce se concentră din nou asupra femeii care părea să fi îngheţat în loc la vederea lui. La dracu’, de ce trebuia să arate atât de vinovată, de parcă tocmai ar fi vândut secrete industriale competiţiei? Simţi cum începe să se întărească pe măsură ce Louise îşi mută centrul de greutate de pe un picior pe altul, în timp ce trăgea disperată de poalele tricoului, încercând să-şi acopere părţile intime. Marius înghiţi în sec, incapabil să formeze cuvinte. Aici era, fix în faţa ochilor lui, femeia care îi bântuise visele, expusă pentru a fi culeasă şi gustată asemenea celui mai dulce fruct, curvele apetisante ale şoldurilor sale obligând materialul moale al tricoului să se modeleze după matriţa trupului ei. Obrajii Louisei erau îmbujoraţi, iar buzele palide, aproape livide, şi Marius se temu ca nu cumva întâlnirea cu el să nu o fi inoportunat; la urma urmei, era mult prea devreme, iar majoritatea colegilor lor încă dormeau, cu siguranţă.

Bărbatul îşi linse buzele şi călători fără nici urmă de ruşine pe harta trupului Louisei. Ar fi fost atât de simplu să închidă distanţa dintre ei din câţiva paşi şi să o lipească de perete şi să întindă mâna să-i mângâie coapsa doar pentru a se convinge că este la fel de mătăsoasă la atingere pe cât apărea să fie. Reuşi să se smulgă de sub vraja trupului ei doar pentru a-i întâlni privirea, fixându-l. Îi putu citi panica din suflet reflectându-se în marea din ochii ei şi simţi rupându-se ceva în el. O speria. Era ultimul lucru pe care voia să-l facă atunci când venea vorba de ea, astfel încât, cu un oftat imperceptibil, trăsăturile sale i se ajustară cu atenţie de la excitat, aproape căzut în admiraţie în faţa Louisei, la un zâmbet politicos şi oarecum distant.

- Bună dimineaţa, Louise, reuşi el să rostească după ce îşi adună gândurile. Ai avut un somn îndestulător? Sper că ai găsit totul pe placul tău. În camera care ţi-a fost repartizată, vreau să spun.
Oh, Doamne, nu era în stare să pună două cuvinte împreună fără să se bâlbâie asemenea unui şcolar scos la ascultare. Într-un efort de a salva puţinul respect pe care îl mai avea faţă de sine, o salută grăbit şi dădu să plece, acuzând o şedinţă care probabil începuse deja, când uşa camerei din care ieşise Louise mai devreme se deschise dintr-o dată, iar Alex păşi în coridor.
- Asta explică, cu siguranţă, multe, zise el şi, întorcându-le spatele celor doi colegi ai săi, grăbind pasul şi dispărând curând din câmpul lor vizual.

Când Louise se convinse că erau complet singuri şi îi aruncă o privire furioasă prietenului său. Era jenată până în adâncul fiinţei pentru că Marius o văzuse dezbrăcată astfel, dar cu toată sinceritatea, nu îşi imaginase că avea să fie treaz la o oră atât de devreme şi în nici un caz că avea să dea nas în nas cu el, fix când ieşea din camera lui Alex. Nu reuşise să adoarmă o bună parte din noapte, iar faptul că prietenul său contractase o răceală destul de urâtă servise perfect scopului ei de a găsi o activitate care să-i ţină mintea ocupată. Desigur, incidentul nu putea avea o urmare pozitivă; la urma urmei, şeful surprinsese o scenă cel puţin erotică, scoasă din context: Louise se strecura la primele ore ale dimineţii înapoi în camera sa, purtând doar un tricou, în timp ce Alex o petrecea din cadrul uşii. Iar în mijlocul a tot ce se întâmplase, nu fusese în stare să-şi smulgă privirea de pe chipul lui. Bărbatul acesta era complet periculos. Nu, nu, nu se temea de el, se temea de ea însăşi. Fiecare nerv şi celulă din corpul său râvneau la el şi ştia că nu fusese capabilă să ascundă asta; trebuia să îi fi fost scris pe tot chipul. Îşi ascunse chipul în palme, ruşinată, în timp ce Alex făcu câţiva paşi spre ea, cuprinzând-o în braţe, protectiv. Ar fi putut la fel de bine să-şi scrie în frunte „stricată” şi ar fi rezolvat mult mai uşor problema.

Iar mâinile lui Alex, alunecând în sus şi-n jos de-a lungul spatelui ei în timp ce o ţinea, nu făceau decât să îi alimenteze furia pe care nu ştia încotro să o îndrepte. Dacă nu ar fi deschis afurisita de uşă fix în momentul acela…
- De ce ai deschis uşa, Alex?, se văietă ea, furioasă pe sine pentru că era furioasă pe el. Nimeni nu era vinovat, cu excepţia sa.
- Am vrut să-ţi mulţumesc pentru aseară, răspunse el, iar Louise aproape dori să-şi dea două palme.
- Cu plăcere, rosti ea sec şi, desprinzându-se din îmbrăţişarea lui, se îndreptă către camera ei. Ne vedem jos într-o jumătate de oră?, adăugă în cele din urmă. La prezentarea raportului de producţie?
Alex confirmă printr-o clătinare scurtă din cap şi se despărţiră la mijlocul coridorului.

Jumătate de oră mai târziu, Marius se afla deja în sala de şedinţe aşteptând ca top managementul să se adune pentru prezentarea raportului final, când Louise intră, urmată îndeaproape de Alex, care ducea două cafele. Femeia îi mulţumi tânărului, adăugând un zâmbet sincer, luând una dintre cupe şi se îndreptă în direcţia şefului său. Nu mai părea speriată, observă el. Părea aproape tristă. Purta o cămaşă cu mâneci lungi, ale cărei poale fuseseră îndesate dincolo de talia pantalonilor pană, care-i subţiau, dacă mai era posibil, şi mai mult piciorul. Lăsă un oftat să-i scape când şoldurile ei alunecară batjocoritoare spre el, practic provocându-l să le ignore. Se forţă să se concentreze asupra chipului ei.

- Ce pot face pentru tine astăzi, Marius?
Glasul îi sună profesionist şi la obiect, dar pe măsură ce vocile începură să se stingă în încăpere, iar moderatorul anunţă punctele de discuţie de pe agenda de zi, Marius nu se putu gândi decât la câte lucruri putea face Louise pentru el; din nefericire, nici unul nu avea vreo legătură cu munca.

Alegerea Louisei

Capitolul 1: Şi a început cu o poveste de dragoste

Ştiuse din prima clipă că intrarea Louisei în viaţa lui nu va rămâne trecută cu vederea. Era ca un copil mare, ascultătoare şi neastâmpărată în acelaşi timp, păstrând distanţa şi aruncându-se tumultoasă înainte, ca o furtună gata să consume totul în calea ei. Chiar şi acum, când se obişnuise cu felul ei schimbător de a fi, o descopărea nouă şi interesantă în fiecare zi, asemenea unei tehnologii noi, de care se simţea iremediabil atras, asemenea unui băieţel în faţa primei maşinuţe primite. Iar în ciuda faptului că ţinea la ea dincolo de limitele unei simple prietenii, uneori voia să o cuprindă de umeri şi să o scuture până îi venea mintea la cap. Ca în cazul de faţă.

Nu era prima oară când o auzea vorbind despre Marius, dar în seara asta simţea că paharul deveniseprea plin. Bărbaţii – în special alţi bărbaţi, niciodată el –, erau o constantă în viaţa femeii, iar Alex se întrebă cum reuşea să-i adune pe toţi, nici unul vreun specimen de lepădat, şi să-i ţină aproape, făcându-i să sufere dacă nu le arăta măcar un dram de atenţie. Dădu shotul de tequila peste cap, iar barmanul aşeză pe tejghea în faţa lor o nouă rundă de băuturi. Marius era însă diferit, remarcă Alex încruntându-se. O sclipire pe care el nu o observase niciodată la şeful său o făcuse pe Louise să întoarcă privirile după el în acea fatidică primă zi de lucru şi să se îndrăgostească nebuneşte de el, în ciuda faptului că sentimentele erau exclusiv unilaterale. Ce anume avea el, iar lui Alex îi lipsea? De ce Louise nu putea să vadă ce bine s-ar fi potrivit?

- Spune-mi ce trebuie să fac ca el să mă observe. Sunt în stare de orice, scânci ea aşezându-şi fruntea pe braţe, vizibil îngreţoşată de la atâta tequila.

Alex o privi câteva secunde cu milă, după care se mustră cu ferocitate. Singura persoană care merita milă era el, pentru că se tortura cu gândul că femeia asta ar fi putut vreodată să treacă peste orice ar fi fost dragostea pentru Marius şi să deschidă ochii să-l vadă aşteptând-o. Oftă ştiind că nu avea niciodată să fie cu ea.
- Parcă bărbaţii nu sunt decât nişte marionete. Asta e ceea ce mi-ai spus ultima dată când am avut discuţia asta.

Bărbatul ştia că Louise nu îl considera o marionetă în ochii ei, dar uneori, din nefericire, ar fi vrut să fie redus chiar şi la atât, dacă asta ar fi însemnat ca prietena şi colega lui să-i acorde atenţie. Alt fel de atenţie decât cea pe care i-o acorda acum. Ceea ce voia Alex să-i spună era tocmai faptul că Louisei i-ar fi fost mai bine dacă nu s-ar fi străduit atât de mult să-l adauge pe Marius colecţiei sale de bărbaţi, nu pentru că acesta nu i-ar fi putut oferi lucrul după care tânjea ea, ci pentru că el, Alex, ar fi putut să o iubească şi să o aprecieze la justa ei valoare, fără să-i frângă inima vreodată, aşa cum ştia că avea să o facă şeful său. La naiba cu asta, deja o făcea! În loc să-i mărturisească femeii adevăratele sale sentimente, dădu peste cap alt shot de tequila. Mahmureala de a doua zi nu avea să se compare niciodată cu durerea pe care o purta în suflet. Louise năurise de-a lungul anilor atâtea speranţe, încât Alex şi-ar fi putut paria salariul pe o lună că undeva, ascuns în umbră, exista un grup secret format din bărbaţii pe care ea nu reuşise să-i iubească, care se întrunea periodic pentru a jeli relaţiile avute cu ea. Prefera să nu se numere printre aceştia.

- Marius nu ar putea fi niciodată o marionetă. E diferit, acuză ea cu glasul îngroşat, iar prietenul ei făcu o notă mentală să nu o mai lase să bea mult.
Louise era amuzantă când era cherchelită, dar asta seară starea ei de spirit era mai întunecată decât marea pe furtună, iar Alex ştia că în condiţiile astea el era cel care trebuia să o conducă acasă, să o ajute să-şi descuie uşa apartamentului, să o aşeze în pat şi să se asigure că avea să descopere a doua zi de dimineaţă pe noptieră un pahar de apă şi două aspirine.

- Cât de diferit?, o interogă el, ştiind deja că Louise nu avea să ajungă prea departe cu calităţile care o atrăseseră la Marius. De obicei, pufnea în râs la „sculă mică”, dar de această dată nu era cazul, pentru că nu se culcase cu el. Deci orice ar fi putut să noteze pe lista aia blestemată a ei, Alex ştiu că în mintea femeii trebuia să fie serios.

- Cred că îl iubesc.
Alex scuipă alcoolul de parcă i-ar fi luat limba foc. Dintre toate declaraţiile pe care le-ar fi aşteptat vreodată de la ea, aceasta era de departe cea mai fantasmagorică. Louise nu se îndrăgostea niciodată, pentru că îşi dădea seama curând cu ce fel de bărbat se încurcase sau care era speranţa de viaţă a respectivei relaţii. Desigur, existaseră câţiva bărbaţi, precum Andrew sau Darren – despre care Louise îi povestise cu ocazia unei alte beţii –, pe care crezuse că îi iubeşte, dar Alex nu îi considerase niciodată vreun punct de referinţă în viaţa sentimentală a prietenei sale.

- Trebuie să mă ajuţi, se tângui ea, iar bărbatul speră că vorbea alcoolul folosindu-se de vocea sa, trebuie să-mi spui cum să-l seduc. Tu îl cunoşti cel mai bine, doar lucraţi împreună!

Ar fi trebuit să se ridice de pe scaun şi să plece, dar Louise sunase aproape disperată, iar privirea care îl implora să lase totul baltă, să uite de propriile sentimente şi să o ajute. Dar dacă o ajuta, cine mai avea să îl ajute pe el? Cum ar fi putut să se mai apropie de ea, să îi citească fericirea pe chip şi să îi simtă braţele închinzându-se în jurul taliei sale, în timp ce avea să-i murmure la ureche cuvinte de mulţumire pentru că o ajutase să fie împreună cu Marius. Îi stătea pe limbă să-i mărturisească faptul că i-ar fi fost mai bine cu oricare dintre pretendenţii ei decât să încerce o apropiere de obiectul dorinţei sale, dar chinul prin care trecea femeia era suficient şi fără să mai adauge el paie pe foc. Prostia asta tindea să devină mult prea serioasă; Alex simţi cum ameţeşte la simplul gând că până aici îi fusese. Dacă Louise şi Marius deveneau un cuplu, prietenia lor avea să se scurgă pe apa sâmbetei. Toate secretele ei, plimbările în noapte şi sesiunile de gătit în bucătăria lui care, până la apariţia ei, nu mai cunoscuse mână de femeie aveau să rămână simple amintiri. Şeful său urma să i le ia pe toate. Respiraţia i se opri în plămâni şi îi întoarse spatele femeii. Trebuia să gândească următoarea mişcare fără a-şi clăti sufletul în ochii ei pătrunzători. Naiba s-o ia de femeie, niciodată nu se putuse împotrivi chemării de a ajuta o femeie aflată la ananghie, chiar dacă asta însemna să-şi taie singur creanga de sub picioare.

- Poate ar trebui să-l uiţi, Lou, începu el. Există atâţia bărbaţi acolo, în lumea în care trăieşti tu, încât e o nebunie să te plafonezi doar pentru că unul nu-ţi acordă atenţie. Cum obişnuieşte mama să spună, „are balta peşte”.

- Sugerezi să-l fac gelos?, testă ea apele.
Nu, nu asta sugerase, din contră. Simţi cum îl apucă o durere ucigătoare de cap şi puse paharul de tequila înapoi pe tejghea; îi ajunsese pentru astă-seară. Se ridică de pe scaun şi scoase câteva bancnote din portofel, pe care i le întinse apoi barmanului. Louise se răsuci pe scaun şi îl privi nedumerită, asemenea unei căprioare surprinse de farurile unei maşini. Naiba să-l ia şi pe el, cu analogiile pe care le făcea când venea vorba de ea.
- Ce faci?, îl întrebă ea când o apucă de braţ şi începu să o târască după sine, către ieşire.
- Eşti beată şi vorbeşti prostii. Te duc acasă.

Îl lăsă să o conducă afară, ştiind că aerul rece avea să o mai aducă în simţiri. Nu înţelegea ce o deranja mai mult, atitudinea făţarnică a lui Alex sau înţelesul cuvintelor lui.
- Dacă nu te-aş cunoaşte mai bine, Alex, aş zice că eşti gelos, îi aruncă ea, smucindu-şi braţul din strânsoarea lui. Poate că Marius ar trebui să înveţe de la tine.

Da, cu siguranţă era beată. Iar Marius chiar ar trebui să înveţe de la el, să o iubească şi să o respecte la fel de mult cât o făcea el. O îmbrăţişă în ciuda protestelor ei slabe şi îi şopti la ureche, sperând că a doua zi, când Louise avea să-şi revină în simţiri, să nu-şi mai amintească discuţia avută:
- O să te ajut. Marius va fi al tău.

Alegerea Louisei

II.
Îşi lăsase părul să alunece pe spate, trecându-şi de câteva ori degetele prin buclele castanii, forţându-şi în scalp senzaţia aceea răcoritoare a unghiilor zgâriindu-i pielea. În încăpere lumina izvora crepusculară dinspre lampa aflată pe marginea noptierei, iar faptul că el nu se ascunsese încă sub aşternuturi pentru a-i încălzi patul o făcu să-şi reconsidere decizia de a se culca cu el în seara aceea. Relaţia începuse deja să se tărăgăneze, iar ceea ce o nedumerea pe Louise era tocmai starea aceea de confort care se aşternuse între ei. Nu locuiau împreună, dar făcuseră schimb de chei în urmă cu câteva luni, iar de atunci, ceea ce începuse ca sex ocazional se transformase treptat într-o relaţie stabilă. Doar că încă nu discutaseră aspectele şi implicaţiile unei astfel de relaţii asupra vieţilor lor profesionale.

Andrew ieşi din baie, clăbuci de săpun acoperindu-i pieptul lat, iar Louise se pomeni admirându-l cu neruşinare. Se cunoşteau de ani buni, trecuseră prin diferite stadii de acceptare, de la simpli camarazi la prieteni de încredere, pentru a nu-şi mai vorbi ani de zile când bărbatul o anunţase că urma să se însoare. Se reîntâlniseră la începutul anului la o prezentare de modă, iar Louise simţise, literalmente, cum încăperea izbucnise într-o explozie de culori în clipa în care Andrew păşise pe podium. Îl recunoscuse din prima clipă, părul auriu stilizat, bărbia dârză şi albastrul clar – atât de diferit de furtunosul marin al ochilor lui Marius – luminându-i privirea.

În prezenţa lui simţise ceva rupându-se în ea şi continuase, pe toată durata prezentării, să macine, asemenea pietrelor grele, de moară, incertitudinea a ceea ce ar fi putut să fie. Trebuia să fie căsătorit acum, probabil avea şi copii; desigur, trecuseră ani de zile de atunci. Îşi muşcase buzele până la sânge, încercând să-şi smulgă privirile de la chipul său senin. Întotdeauna fusese bun la a vinde iluzii, iar Louise se dezmeticise mult prea târziu, realizând că nu era cu nimic diferită de celelalte femei care îşi răcoreau linia delicată a gâtului, fluturând cu mişcări graţioase, studiate, programul serii. Le reproducea mişcările întocmai, încărcându-şi bateriile din cadenţa pasului lui sau zâmbetul păcătos.

- S-a luat apa caldă, anunţă el, iar femeia jubilă la simplul gând că avea ocazia să îi şteargă trupul de zeu.
- Dă-mi voie să te ajut, şopti ea, apropiindu-se pe vârfurile degetelor de bărbat, furându-i prosopul şi trecându-l cu delicateţe peste umerii acestuia.
Deveniseră apatici, gândi ea, depunând din când în când mici săruturi de-a lungul pistruilor care-i împodobeau pielea. Se ghidau după regulile unei societăţi învechite şi nu riscau să se afişeze. El avea admiratoare, ea avea responsabilităţi. Le era mai bine aşa, iubindu-se pe ascuns. Strânse din pleoape, încercând să alunge din memorie ultima noapte când făcuseră dragoste. Fusese dragoste, iar asta o speria mai mult decât litera stacojie pe care ar fi trebuit să şi-o coase pe piept dacă apropiaţii ei ar fi aflat ce fel de viaţă ducea.

Cariera ei depindea acum de posibilitatea dezvăluirii secretului sau nu. Clătină nemulţumită din cap, lăsând un fior să-i străbată trupul când buclele castanii îi gâdilară pielea dezgolită a umerilor. Îi păsa mult prea puţin de carieră în clipa aceea; era tânără, avea toată viaţa înainte, dar ştia că afişându-se cu un bărbat precum Andrew – tânăr, atrăgător şi plin de succes – nu făcea decât să-şi năruiască şansele pe care le avea cu Marius. Şanse care oricum tindeau spre zero din moment ce lucrau împreună. Oftă şi grăbi mişcările rotunde ale mâinilor, exasperată. Era un moment prost, să se gândească la un un bărbat în timp ce altul îi arătase deja de câteva ori cât de interesat era de persoana ei. Poate că… poate că sexul avea să îi scoată fantasmele din cap. Îl prinse de mână şi îl trase către pat. Andrew nu se împotrivi, din contră, chicoti fericit, uimit de îndrăzneala ei. Louise lăsă momentul să treacă pe lângă ea. Oh, Doamne, cât îl ura!

Alegerea Louisei

I.
Întregul corp decisese să o trădeze. Împungând, respirând, transpirând. Iar el continua să certe echipa de producţie, în timp ce Louise se chinuia să-şi strângă picioarele pentru a grăbi orgasmul. Numai vocea lui impunătoare, inundându-i timpanele, îi gâdila pielea; îşi imagina degetele lungi, perfecte, desenând hărţi ale unor lumi necunoscute de-a lungul braţului său, alunecând nestingherit de-a lungul umărului. Un zâmbet i se întinse pe chip, iar ochii albaştri străluciră voioşi în semi-întunericul sălii de şedinţe.

Marius continua să acapareze întreaga audienţă, dar înţelesul cuvintelor sale nu ajungea până la femeia care plonjase în fantezia care îl cuprindea pe directorul tehnic al companiei pentru care lucra de aproape doi ani. Îi urmărea fascinată mişcările fluide, rotirea perfectă a umerilor săi în timp ce se întorcea către imensul ecran, evidenţiind punctele în care era nevoie de muncă suplimentară. Braţele sculptate, ai căror muşchi se încordau sub mâneca apretată a cămăşii albe, şoldurile puternice, îmbrăţişate de materialul moale al pantalonilor bleumarin, stârnind în Louise sentimente pe care încercase luni de zile, disperată, să le înăbuşe.

Îl remarcase din primele zile. Intrase în biroul ei, o salutase, apoi o întrebase cum se acomodase. Louise zâmbise tâmp, fascinată de ochii lui albaştri şi de surâsul ştrengar, agăţat într-un colţ al buzelor. De înălţimea lui herculeeană care trona peste forma ei feminină şi de mirosul acela, tipic masculin, nemascat de nici un alt parfum sintetic. Pe măsură ce lunile se derulaseră, iar femeia ajunsese, vrând-nevrând, să lucreze cot la cot cu el, învăţase să-i recunoască stările de spirit după modul în care umerii lui Marius se aplecau înfrânţi în faţa oboselii sau, din contră, după cum îi căuta privirea într-o mare de oameni, aşteptându-i confirmarea. Putea să o frângă cu o simplă vorbă şi, totuşi, niciodată nu mersese mai departe de a-şi apropia propriul trup de a-l ei şi a-i inhala aroma părului bogat.

Sprâncenele Louisei se uniră nervoase deasupra frumoşilor ei ochi verzi. Trecuseră doi ani – doi ani afurisiţi şi teribil de lungi – în care singura atingere fusese o strângere de mână în ziua în care făcuseră cunoştinţă şi un sărut fugar pe obraz, la una din petrecerile corporaţiei, când ea fusese mult prea ameţită pentru a înregistra evenimentul. Abia târziu în noapte, în confortul apartamentului său, femeia simţise arsura buzelor lui pe piele şi sentimentul inexplicabil că ratase şansa pe care şi-o dorise din clipa în care îl văzuse. Încercă să se concentreze asupra vocii sale, lăsându-se purtată înapoi în lumea reală, scuturându-se de senzaţia aceea egoistă, ca şi cum doar ei doi s-ar fi aflat în încăpere.

Bărbatul continua să vorbească despre dezvoltarea unei noi linii de producţie şi nevoia de implicare a tuturor specialiştilor, iar Louise remarcă – pentru a mia oară numai în luna aceea – faptul că Marius era un profesionist, aproape un chirurg al meseriei sale. Cuvintele sale formau fraze perfecte, colorând lumea lor industrială cu tonul aspru al părintelui care-şi ceartă copii atunci când nu fac ceea ce li s-a spus. Femeia îşi mută picioarele, acum amorţite, nemairezistând presiunii formate între coapse. Ar fi putut să o facă să termine numai vorbindu-i, dar femeia găsea deosebit de plictisitoare – şi implicit, lipsită de orice urmă de pasiune – şedinţa la care era obligată să participe lună de lună.

Se foi în scaun, întrebându-se cât mai trebuia să îndure tortura de a-l avea în faţa ochilor, obiectul dorinţei sale ascunse de atâta amar de vreme, şi să nu poată întinde braţele înainte, să-l atingă. Să-i întoarcă fiecare cuvânt înapoi cu nebănuita fervoare a amantei ignorate, să-l şfichiuiască cu fiecare vorbă pe care i-o aruncase că nu este suficient de bună în ceea ce face, că nu munceşte îndeajuns, că nu se dedică slujbei. O, Doamne, îl ura!