15 lucruri luate ca atare – partea a IV-a

Continuarea acestui articol.

46. Este posibil ca o femeie să atingă orgasmul numai prin sărut.

47. Primele 144 cifre ale numărului Pi adunate dau 666 (mulţi oameni de ştiinţă considerându-l “semnul Fiarei”). Plus că 144 = (6 +6) x (6 +6).

48. Sunetul auzit de o persoană atunci când ţine o scoică la ureche nu provine de la scoică în sine. Sunetul este, în fapt, un ecou al sângelui pulsând în urechea ascultătorului.

49. Mucusul nazal este, în mod normal, transparent. Dar dacă aveţi o infecţie, acesta devine galben sau chiar verde.

50. Atunci când o iapă şi un măgar se împerechează, puiul se numeşte catâr, pe când dintr-un cal şi o măgăriţă rezultă un bardou.

51. La unele specii de pinguini, femelele, chiar şi atunci când se află într-o relaţie serioasă şi monogamă, fac schimb de favoruri sexuale cu masculi necunoscuţi pentru a putea obţine pietricelele necesare construirii cuibului lor.

52. Numele Voldemort provine de la cuvintele franceze care înseamnă “a scăpa de moarte”, scopul acestuia fiind acela de a cuceri moartea.

53. 28,1% dintre persoane care folosesc una fac pipi în piscină.

54. Medalia premiului Nobel pentru Pace descrie 3 bărbaţi goi, cu mâinile aşezate pe umerii fiecăruia.

55. Femeile învaţă să vorbească mai devreme, să folosească fraze mai devreme şi să citească mai repede decât bărbaţii.

56. Degetul mare este de aceeaşi lungime ca nasul dumneavoastră.

57. Aproximativ 75% dintre persoanele care ascultă radio în maşină cântă odată cu acesta.

58. China produce pastile de creştere a potenţei din celulele bebeluşilor morţi.

59. Cel mai frecvent nume folosit pentru botezarea unei străzi este Strada Secundară. Prima Stradă nu este prima, deoarece de cele mai multe ori denumirea este înlocuită de către Strada Principală.

60. Cercetătorii au descoperit că în timpul somnului REM, bărbaţii experimentează erecţii, în timp ce femeilor li se măreşte fluxul sângelui din zona vaginală, indiferent de conţinutul visului.  În fapt, ”visele umede” pot să nu coincidă neapărat cu un conţinut sexual al visului.

Femeia la putere – ultima parte

Nu mai ţin minte cum am ajuns să mă uit la Firelfy. Probabil eram în primele zile de Castle, dar Nathan Fillion mă cucerise deja cu rolul său uşor de trecut cu vederea din Dracula 2000, când toate privirile erau atrase de către Gerard Butler, the big bad and evil. Aşa că i-am dat o şansă celui care mai târziu avea să devină personajul cult al serialelor SF, denumit de fanii de pretutindeni “Captain Tight Pants”. Pentru că merităm!

Dar nu Mal Reynolds a fost cel care a atras atenţia a milioane de spectatori, ţintuindu-l pe Joss Whedon [pe care l-am mai menţionat şi aici] în inimile a milioane de iubitori de SF pentru totdeauna, ci însoţitoarele de bord ale chipeşului căpitan de navă: Zoe, Kaylee, Inara, River.

 Zoe Washburne este puternică şi independentă. A luptat alături de Mal în război şi a rămas alături de el pentru că, poate mai mult decât oricine altcineva de la bordul navei, îi înţelege bunătatea şi decide că riscurile pe care le ia pentru a-i fi alături merită fiecare pierdere. Iar ea e de departe cea care suferă cel mai mult, când în “Serenity”, filmul cu care se încheie seria, Wash, soţul lui Zoe, se sacrifică pentru a o salva. Aceasta nu-i impută nimic lui Mal, din contră, dacă mai este posibil, prietenia lor devine mai trainică.

Kaylee, atât de tânără şi fragilă. Mecanicul navei, de cele mai multe ori trebuie să scoată apă [sau combustibil] şi din piatră seacă pentru a o face pe Serenity să zboare şi chiar dacă Mal nu plăteşte – aproape niciodată – la timp soldele, ea îi rămâne alături pentru că nava şi echipajul sunt acasă. Pentru că îl iubeşte pe Mal, iar căpitanul îi întoarce sentimentele cu egală fervoare, nu asemenea unui amant, ci a unui frate. O tratează asemenea unui egal şi ar face orice doar ca să o vadă zâmbind. O respectă ca persoană pentru forţa de care dă dovadă când i se opune cu încăpăţânare şi recunoaşte că are nevoie de ea în echipa sa, în ciuda faptului că apropierea de Kaylee scoate tot ce este mai cald şi mai blând din el. În fapt, singurele momente când vedem şi partea bună a căpitanului sunt cele produse din interacţiunea cu ea.

Inara Serra a fost numită astfel după o zeiţă hitită, fiică a zeului tunetului, care proteja animalele sălbatice şi stepa. Rolul său este analog cu cel al zeiţei romane Diana. Inara este curtezană, fostă iubită a lui Mal şi are nevoie de ajutor. În ciuda faptului că pare să fie dependentă de acesta, femeia îi refuză bărbatului orice apropiere sentimentală şi, de cele mai multe ori, îl ţine la distanţă chiar şi în cele mai insignifiante aspecte ale vieţii lor cotidiene. Personajul ei este fermecător şi elegant, deţinător al unei încrederi native şi a unei inteligenţe senzuale, care contrastează puternic cu virilitatea lui Mal, folosindu-şi cuvintele, gesturile şi, în general, limbajul corpului cu fineţe.

Este inteligentă, spirituală, ştie cum să se descurce cu oamenii cu o prea puternică voinţă [precum Mal] şi, în general, înţelege foarte bine natura umană. Ar putea trăi într-un castel, departe de război şi nefericire, primindu-şi peţitorii în încăperile aurii, dar dintr-un motiv doar de sine ştiut, preferă să se alăture echipajului de pe Serenity şi să-i ajute pe cei care nu au avut atâtea şanse pe câte a avut ea în viaţă. Mai mult chiar, ia parte la activităţile umanitare ale echipajului cu umilinţă, fiind chiar nerăbdătoare uneori să-şi pună la dispoziţie talentele, dar pentru că este un mister pentru cei din jur, o putem bănui cu uşurinţă că ascunde ceva mai mult în spatele chipului ei frumos.

Poate cel mai ciudat personaj feminin care a apărut vreodată într-un serial de televiziune este River. Dar când vine vorba despre Joss Whedon, parcă nu mai trebuie să ne mire nimic. River Tam este un personaj interesant, care ajunge la bordul lui Serenity ascunsă într-un container criogenic, iar la câteva clipe după ce este trezită luptă cu toate forţele pentru viaţa sa. Ca şi adaos la poveste, ea este indispensabilă, deoarece un strat al misterului care pluteşte în jurul Alianţei cu care luptă Mal porneşte de la ea. Ştim că Alianţa a răpit-o când era mică şi de atunci a experimentat pe ea, înzestrând-o cu abilităţi care depăşesc percepţia umană. Nici măcar Simon, fratele ei, cel care a salvat-o, nu înţelege cât de departe merg implicaţiile acestor puteri asupra psihicului ei labil. Summer Glau a primit o excelentă misiunea portretizând-o pe River [pe care a îndeplinit-o excepţional]: personajul ei este în acelaşi timp vulnerabil, elegant, puternic, nebun, înfiorător şi copilăros.

Femeia la putere – partea a treia

“Doctor Who” este unul dintre serialele britanice care au întreţinut spiritul de aventură şi gândirea dincolo de cutie a câtorva generaţii din 1963 [când a fost lansat] încoace. Dar în ciuda subiectului original şi a carismaticilor actori care i-au dat naştere Doctorului în ultimii 48 de ani, cei care au ieşit – cu uşurinţă – de fiecare dată în evidenţă au fost însoţitorii Gallifreyanului, iar dintre aceştia, ultimii cinci şi-au asigurat un loc în inimile noastre pentru totdeauna. Dar cum Jack Harkness a obţinut propria sa poveste pe care să o spună, acum ne vom concentra atenţia în exclusivitate asupra doamnelor şi domnişoarelor care au ocupat la un moment dat Tardisul.

Rose. Martha. Donna. Amy. Fiecare i-a oferit ultimului Lord al Timpului ceva ce îşi dorea nespus. Iubire. Sacrificiu de sine. Puterea de a merge mai departe. Prietenie dincolo de negura timpului. Şi în ciuda binelui pe care aceste femei extraordinare îl aduc în viaţa lui stearpă, Doctorul renunţă la fiecare rând pe rând dintr-un egoism neînţeles.

Probabil că Rose este singura persoană care are cel mai mult de suferit în urma periplului ameţitor al Doctorului. Se îndrăgosteşte de libertatea pe care i-o oferă extraterestrul, hoinăreşte nestingherită prin Univers la bordul micuţei cabine telefonice albastre – smaller on the outside, bigger on the inside -, intră în contact cu diverse civilizaţii trecute şi viitoare, asistă la dispariţia omenirii şi devine Protectoarea Universului. Se află întotdeauna lângă bărbatul pe care l-a ales în detrimentul mamei sale şi al lumii din care face parte şi, deşi aşteaptă cuvintele magice din partea lui, acestea nu sosesc niciodată.

Chiar şi după ce o închide într-un Univers paralel şi îi mărturiseşte cu răceală că nu se vor mai revedea niciodată, Rose nu renunţă la gândul reuniunii. Îl reîntâlnim pe Doctor reluându-şi activităţile nomade alături de Martha, apoi de Donna, dar firul, legătura aceea unică, e rupt. Fandomul suferă alături de Rose – probabil unul dintre cele mai complexe personaje din istoria televiziunii [aşa cum doar scenariştii britanici ştiu să conceapă], iar când reuniunea celor doi protagonişti are loc, întâlnim un Doctor care continuă să fugă de Rose, nu pentru că nu o iubeşte, ci pentru că înlocuirea ei cu alte două femei – fiecare în felul ei extraordinară şi unică – îi minimizează importanţa, iar asta îl umple de ruşine. Este de apreciat la Rose tocmai faptul că, în noua lumină a evenimentelor care au condus la despărţirea lor, nu dă semne că l-ar iubi mai puţin.

Nu ţine cont că a fugit de propriile-i dorinţe, că a comis fărădelegi şi a şters din Univers rase întregi pentru a apăra o alta sau că în numele lui oamenii pier, Rose Tyler este conştientă de faptul că toate aceste defecte îl fac Doctorul ei, care i-a venit în ajutor de fiecare dată când l-a chemat, de care s-a îndrăgostit şi pentru care a absorbit întreaga energie a Tardisului, în încercarea [reuşită, de altfel], de a salva Universul şi, alături cu el, Doctorul şi pe Jack, de ameninţarea Daleks.

Rose Tyler este un conglomerat de sentimente şi caracteristici. Decompusă, din ea rezultă Martha, Donna, Amy. În sezoanele în care a apărut, a demonstrat că poate să-i ofere Doctorului întreaga gamă de emoţii, perfect echilibrată, pe când toate celelalte reprezintă un avatar al unei singularităţi emoţionale. Iar din această cauză, Doctorul le iubeşte pe fiecare în parte.

Femeia la putere – partea a II-a

Vă mai amintiţi postul acesta? E timpul să mergem mai departe cu incursiunea în lumea femeilor puternice din serialele mele preferate, astăzi oprindu-mă asupra Elenei, Bonnie, Caroline şi Katherine din The Vampire Diaries.

Într-o lume în care conceptul filmelor cu vampiri este dominat de Twilight, ai cărui producători nu se sfiesc să înfăţişeze femeia drept un recipient lipsit de inteligenţă şi ale cărei sentimente sunt mai previzibile decât succesiunea anotimpurilor, telespectatorii suprasaturaţi de genul acesta de seriale [promit să mă uit şi la The Gates, după experienţele mai mult decât satisfăcătoare Moonlight şi True Blood] ar putea să fie un pic plictisiţi de apariţia TVD, deşi nu au absolut nici un motiv valabil.

Femeile din acest show sunt puternice şi poate de prea multe ori de-a dreptul înfricoşătoare. Fiind un serial cu temă supranaturală, aproape fiecare dintre ele deţine o putere excepţională, luptând cot la cot cu personajele masculine [vampiri, vârcolaci, vrăjitori şi vânători de vampiri ] în încercarea de a învinge răul, făcând tot ce e omeneşte posibil pentru a-i salva pe cei dragi. Femeile din TVD nu ştiu să renunţe la ceea ce-şi doresc fără a lupta [fie că lupta este de natură fizică sau este doar o încleştare a voinţelor] şi probabil că din punctul de vedere al spectatorului, sunt cele mai complexe şi mai bogat descrise personaje din istoria serialelor americane.

Deşi au 17 ani, fetele acestea sunt incredibil de mature, dând dovadă de o capacitate extraordinară de a depăşi orice situaţie printr-o putere emoţională practic incredibil de descris. Într-un singur an, Elena îşi pierde părinţii adoptivi, apoi mătuşa îi este ucisă de către un vampir însetat de putere, tatăl biologic îşi dă viaţa pentru a o salva, iar mama biologică se sinucide pentru a nu-i face rău. Ba chiar se află la un pas de a-şi pierde fratele, singura familie care i-a mai rămas, dacă nu ar exista un inel magic care să-l aducă înapoi din morţi, iar ea dă dovadă de o asemenea forţă şi stăpânire de sine încât simţi cum ţi se zbârleşte părul pe ceafă. În plus, Elena nu se sfieşte să pună la punct vampirul care, dacă ar ucide-o, ar deveni practic indestructibil.

Este imposibil să nu ajungi să simpatizezi cu problemele lor sau să nu le respecţi. Caroline evoluează din gâsculiţa bârfitoare într-o prietenă care ar sări, la propriu, într-o fântână dezafectată după tine, iar Bonnie coboară de pe piedestalul pe care se suise, renunţând a mai fi o ipocrită şi decizând că e în stare să-şi dea viaţa în numele prieteniei. Chiar şi pe Katherine [iar Nina Dobrev face o treabă extraordinară jucând dublu rol], oricât de detestabilă ar fi, ajungi să o îndrăgeşti pentru că înţelegi că nu ar fi ajuns niciodată o ticăloasă în stare să te înjunghie în spate dacă nu ar fi fost la rândul său rănită crunt.

Dacă stau să mă gândesc mai bine, nu cred să fi văzut atâtea personaje feminine în stare să-şi bată la fundul gol colegii de platou precum cele din The Vampire Diaries.

Femeia la putere

Nu ştiu ce impresie v-am lăsat eu până acum [asta dacă aţi reuşit să descifraţi chiar şi un fragment din ceea ce sunt eu din bazaconiile pe care le scriu pe blog], dar vă avertizez că sunt o feministă convinsă şi cu greu aş putea să accept odioasa sintagmă sexul slab. Pentru că noi, femeile, suntem de departe motorul care propulsează această lume; nu degeaba în spatele fiecărui bărbat influent există o femeie puternică.

Şi pentru că vorba lungă, sărăcia omului, mai jos veţi descoperi o selecţie a unor seriale care m-au obsedat pentru o vreme şi care au avut imensul avantaj de a portretiza femeia aşa cum merită. Like a BAMF! [disclaimer: GIF-urile nu îmi aparţin, le-am descoperit pe vastul internet şi mi-au dat ideea acestui articol]:

“Legend of the Seeker” este unul dintre serialele mele preferate ale tuturor timpurilor şi am fost extrem de tristă când a fost anulat. Cel mai dor îmi este însă de Cara – o Mord’Sith care trece de partea binelui, şi de Kahlan – o femeie cu puteri magice care poate vedea adevărul în oricine şi a cărei misiune este aceea de a veghea asupra Seeker-ului. Dar nu este frumos să le punem astfel de etichete unor femei care reprezintă imaginea pură a mişcării feministe. Şi deşi majoritatea celorlalte personaje feminine din acest serial sunt adeseori înfăţişate drept adevărate prinţese războinice [o simplă concesie Xenei, al cărei producător s-a ocupat şi de acest show], Cara şi Kahlan prezintă atât de multe atribute încât este dificil să te opreşti doar asupra unora dintre acestea.

Totuşi, unul dintre cele mai importante aspecte este bisexualitatea deschisă a Carei şi modul în care aceasta este descrisă. De fapt, ajungem să o cunoaştem pe adevărata Cara, cea al cărei spirit nu a putut fi frânt, tocmai prin intermediul sărutărilor cu membre ale aceluiaşi sex [nu vă temeţi, nimic ofensator] şi a seducţiei pe care o foloseşte drept armă. Iar faptul că în rolul Carei a fost distribuită Tabrett Bethell nu a făcut decât să-i sporească sex-appealul. Personajele cu apucături sexuale dubioase sunt extrem de rare prin serialele care prind vânt din pupa, în special cele care nu sunt ataşate unei producţii HBO care conţine multă dramă. Cara nu poate simţi ruşine faţă de ceea ce îi dictează personalitatea că este corect şi natural; din contră, iubeşte deopotrivă femei şi bărbaţi cu aceeaşi intensitate.

Ceea ce ne conduce la pasul următor al scurtei noastre dizertaţii: femeile din “Legend of the Seeker” sunt uman de complexe, nicidecum urmând tipologia pe care Hollywood tinde să o imprime serialelor. Ele sunt cele care deţin un trecut întunecat şi dureros, completat de personalităţi încăpăţânate care ar face gelos şi un catâr. La o simplă privire mai în amănunt, Richard – războinicul, şi Zedd – vrăjitorul, pe spatele cărora rezidă, cel puţin aparent, succesul misiunii, sunt doar de umplutură. Poate că Richard Cypher este eroul LotS, dar individualităţile Carei şi a lui Kahlan sunt cele mai puternic creionate, iar de cele mai multe ori capătă mai mult timp pe ecran decât personajul principal.