Generaţia pierdută

Mare ţi-e grădina, Doamne, dar Internetul e mai mare. Ştiaţi că există un poem depresivo-psihotic care, citit invers, capătă o tentă optimistă? Nu ştiu cine este autorul, dar asemenea talent şi iniţiativă nu pot fi decât lăudate. O reinventare a esteticii urâtului magistrală. Enjoy!

Lost Generation.

I’m a part of Lost Generation

and I refuse to believe that

I can change the world

I realize this may be a shock but

“Happiness comes from within”

is a lie, and

“Money will make me happy”

So in thirty years I’ll tell my children

They are not the most important thing in my life

My employer will know that

I have my priority straight because

Work

Is more important than

Family

I tell you this

Once upon a time

Families stay together

But this will not be true in my era

This is a quick fix society

Experts tell me

Thirty years from now I will be celebrating the 10th anniversary of my divorce

I do not concede that

I will live in a country of my own making

In the future

Environmental destruction will be the norm

No longer can it be said that

My peers and I care about this earth

It will be evident that

My generation is apathetic and lethargic

It is foolish to presume that

There is hope.

Prezervativele în post

Recunosc cu mâna pe inimă, relatarea aceasta este din auzite, dar mi-a fost povestită chiar de către persoana căreia i s-a întâmplat.

S-a trezit omul într-o bună dimineaţă şi a aruncat un ochi în sertarul cu bunătăţi. Nu mică i-a fost mirarea când a observat că mai avea 2-3 şi rezerva era pe sfârşite; a verificat şi calendarul şi a constatat că iubita sosea în vizită şi, nevrând să rămână descoperit, şi-a aruncat repede câteva ţoale pe el şi a dat fuga până la farmacie.

Alegerea s-a dovedit însă neinspirată. Din pleiada de farmacii din cartier, a ales-o tocmai pe cea de la gară, unde din spatele tejghelei rânjea asemenea unei bunicuţe ştirbe o doamnă la vârsta a doua, cu lentilele ochelarilor cât fundurile sticlelor de lapte de pe vremea răposatului şi cu părul permanent, cuib pentru păianjeni. Băiatul a intrat în farmacie, a dat politicos săru’mâna, s-a aşezat la coadă şi a aşteptat să-i vină rândul. A dat ochii roată, a admirat vitrinele şi a ascultat-o pe doamnă oferind sfaturi de administrare a diverselor medicamente. 

Aproape şi-a imaginat-o, ghiduş, cum avea să-l privească atotcunoscătoare peste rama ochelarilor, în timp ce-i explica asemenea unei mame bune cum trebuie să ruleze cauciucul ca să nu răsufle. Când a ajuns deja la tejghea, simţea că se cunosc de ani de zile şi sunt deja prieteni la cataramă. De aceea, pe un ton relaxat de parcă cerea a doua porţie de mâncare, a cerut şi el un pachet de prezervative. Farmacista l-a privit iritată, gata să-i smulgă jugulara.

“Nu pot să vă servesc, suntem în post!“

15 stiluri ale gândirii distorsionate – ultima parte

Sunteţi curioşi cum se poate sfârşi saga persoanelor care ocupă poziţii-cheie în managementul unei companii? Care sunt ultimele cinci stiluri care trădează gândirea distorsionată? Acuşica ajungem şi acolo. Până una-alta, de azi încolo pre mulţi am să popesc…

11. Raţionamentul emoţional: crezi în mod automat – şi din oficiu – că tot ce simţi este adevărat. Dacă te simţi prost sau plictisitor, atunci trebuie să fii prost şi plictisitor. Dacă te simţi vinovat, atunci trebuie să fii făcut ceva greşit. [Din nefericire, una dintre cele mai promiţătoare relaţii ale mele s-a sfârşit din cauză că m-am simţit vinovată fără a fi făcut nimic greşit. Acum îmi doresc să fi descoperit studiul acesta cu ani în urmă ] Problema cu judecata emoţională este că sentimentele noastre interacţionează şi se corelează cu procesele noastre de gândire. Prin urmare, dacă gândurile şi convingerile noastre sunt denaturate dintr-un motiv sau altul, atunci şi emoţiilor noastre vor reflecta aceleaşi distorsiuni.

12. Aberaţia schimbării: te aştepţi ca persoanele din anturajul tău să se schimbe dacă le presezi sau, din contră, le ademeneşti cu lucruri pe care ştii că şi le doresc. Simţi nevoia să-i schimbi pe cei din jur, deoarece, aparent, fericirea ta depinde de asta. Adevărul este că singura persoană asupra căreia deţii controlul şi speri că se va schimba eşti chiar tu. Ipoteza pe care se bazează această distorsiune a gândirii este că fericirea ta depinde de acţiunile altora; de fapt, fericirea ta depinde de miile de decizii pe care le faci în anumite momente de-a lungul vieţii tale.

13. Etichetarea globală: generalizezi una sau două calităţi pe care le descoperi în tine sau în grupul tău de apropiaţi, transformându-le astfel într-o judecată negativă globală.  Etichetarea globală ignoră toate probele contrare, creând o imagine a lumii care poate fi stereotipă şi unidimensională. Etichetarea propriei persoane poate avea un impact negativ şi insidios asupra stimei de sine, pe când etichetarea altor indivizi poate conduce la luarea unor decizii pripite, apariţia unor probleme de comunicare în relaţiile interumane, precum şi crearea de prejudecăţi.

14. Corectitudinea exacerbată: te afli într-o continuă cursă de a demonstra că opiniile şi acţiunile tale sunt cele corecte, deoarece a te înşela este de neconceput, fiind în stare de orice pentru a demonstra acurateţea cuvintelor dumneavoastră. A fi corect în repetate rânduri conduce la tensiuni de conduită, pentru că nu mai eşti interesat de veridicitatea altor opinii, făcând tot posibilul pentru a ţi le proteja pe ale tale. Să ai dreptate în permanenţă tinde să-ţi acapereze viaţa, într-atât încât devine mai important decât a te afla într-o relaţie sinceră şi afectuoasă.

15. Aberaţia Trimisului lui Dumnezeu: te aştepţi ca sacrificiul de sine să fie răsplătit, ca şi când ar exista care ar ţine socoteala şi te laşi cuprins de amărăciune când răsplata nu este pe măsura jertfei. Problema survine de fiecare dată când faci un lucru bun [sau "lucrul cel corect"]; dacă nu eşti implicat în întregime în rezolvarea acesteia, sfârşeşti prin a te epuiza atât din punct de vedere fizic, cât şi emoţional.

Toate cele 15 stiluri de gândire [sau distorsiuni cognitive] au fost spicuite din operele mai multor autori, printre care Albert Ellis, Aaron Beck, şi David Burns. 

Momente intime cu Anda

Eu cu Anda ne iubim aşa, ciudat, cu împunsături, cum stă bine fetelor cucuiete. Ea aduce vorba despre o prostie de-a noastră, eu nu mă abţin de la răutăţi, chicotesc pe la spatele ei cu Dana, refuzând să-i împărtăşim motivul amuzamentului nostru, dar aşa e între surori [de aici trebuie să se înţeleagă că deşi Anduţa e mai scundă decât noi, mai brunetă şi cu ochii mai căprui, noi o considerăm sora noastră, da? ]

Ne-am dus să ne ridicăm diploma de master, că pe lângă toate nebuniile pe care le facem împreună, am fost şi colege de suferinţă doi ani de zile. Şi destul de ciudat, ne-am încadrat în timpul acordat pentru depunerea actelor. De ce e ciudat? Pentru că deşi am o diplomă de master la purtător, încă nu o am pe cea de licenţă. Ce vreţi, când e pisicul implicat, gradul de lene nu cunoaşte limite.

Revenind; după ce am depus actele, ne-am dus să lingem o îngheţată. Una de criză, vanilie-ciocolată înfăşurată în jurul unui băţ, şi atât de ieftină cât să ne mai permitem şi o burtă de carne de la KFC din când în când. Şi ne-am îndreptat spre English Park, punând bazele unei viitoare discuţii despre biciclete şi viaţa de biciclist în Craiova, că tot se ducea ea mititica în Târg să-şi caute. Şi cum mergeam noi agale, simt eu cum îmi alunecă îngheţata de pe băţ. Parcă o vedeam aşa, cu încetinitorul, cum se ducea la vale. Şi tot cu încetinitorul mâna mea stângă, ale cărei reflexe sunt extraordinare , s-a întins înainte, de una singură, să prindă bucata buclucaşă.

Încercaţi să vă imaginaţi cât de caraghios puteam arăta, stând în mijlocul trotuarului, cu un băţ de îngheţată fără îngheţată în mâna dreaptă şi cu îngheţata care ar fi trebuit să fie înfiptă în băţ în mâna stângă, începând să se topească şi să mi se prelingă printre degete, încercând în acelaşi timp să evit să pun pe mine, că doar se ştie că nu mă descurc bine în situaţii stresante. Dar ca întotdeauna, am avut prezenţă de spirit şi profitând de cea mai recentă vizită pe la domeniul lui Ţepeş, i-am urmat exemplul şi am înfipt-o pe nenorocită de unde nu ar fi trebuit să se desprindă decât cu ajutorul susţinut al limbii şi buzelor mele [ pun intended]

Dar palma îmi arăta ca şi cum aş fi alunecat pe nămol şi m-aş fi sprijinit în mâini şi oricât de libertină şi miserupistă aş fi eu, parcă totuşi nu m-aş apuca să-mi ling palma ziua în amiaza mare, în văzul concitadinilor mei. Nu de alta, dar nu cred că aş suporta să am pe cunoştinţă toţi bătrâneii aceia scandalizaţi de comportamentul meu indecent. Şi totuşi, un pic de wtf is that?! [courtesy to Alin, care m-a întreţinut pe toată durata scrierii acestui articol] tot a avut loc, când Anda got down on me în văzul tuturor.

Vedeţi voi, am făcut o treabă excelentă la a nu pune îngheţată pe hainele pe care le purtam, dar o picătură rătăcită tot a poposit pe picior, la doar câţiva mm de a se pierde sub bareta pantofului. Nu puteam risca să-mi nenorocesc balerinii, nu? Aşa că Anda, săraca [recunosc că am râs împreună pe seama acestui fapt şi am pus-o la curent cu faptul că urmează să devină istorisire publică pe blog], a trebuit să se aplece în faţa awesomităţii mele şi să şteargă cu un şerveţel propriu – că tot nu mai aveam eu – mâzga lichefiată de pe piele.

Sursa pozei: de aici, că tot e ziua lui de naştere azi

Din seria: nu mai încercaţi aşa ceva acasă!

Unii dintre voi mi-aţi dus dorul săptămâna aceasta pe aici; adevărul este că mi-a luat mai mult decât îmi imaginam să mă refac după excursia prin ţară pusă la cale cu Lavinia şi la care au participat, la invitaţia noastră extraordinară, bomboana belgiană Tom, filipineza nebunatică Jaja şi chinezul timid/tăcut Zack. Iar când nu pierdeam timpul încâlcită prin aşternuturi, puneam la punct planul de cucerire al lumii.

Tocmai despre acest plan voiam eu să vă povestesc. E genul de plan gândit mult în prealabil, până în cele mai mici detalii şi piuliţe, dar care eşuază lamentabil fix când trebuie pus în practică. Până acum sper că v-aţi prins că eu, cel puţin, sunt lipsită de inhibiţii. [Nu chiar de toate inhibiţiile, doar de unele dintre ele şi doar când este cazul.] Unele colaboratoare ale mele sunt mai… pudice şi, deşi sunt convinse că unele servicii îşi ating scopul mai bine tocmai dacă sunt plătite, preferă intimitatea apartamentului propriu.

Zilele trecute, tocmai asta am făcut, am şters urmele unui astfel de serviciu, că doar sunt pisicu’ stealth! Mă rog, mă fac vinovată pe jumătate de producerea dezastrului, dar nu asta e important. Prietena mea timidă, sensibilă şi presată de timp trebuia neapărat să ajungă la o întâlnire vineri seara. O întâlnire de un anumit fel Şi cum am spus mai sus că e timidă, nu a găsit suficient curaj să meargă la un salon specializat, astfel încât a pus mâna pe telefon şi, profitând de faptul că locuim foarte aproape una de cealaltă, m-a întrebat dacă pot să trec până la ea, să o ajut să se epileze la subraţ [voi ăştia ăi docţi o să mă corectaţi urgent şi o să-mi spuneţi că termenul corect este cel de "axilă"] şi pe mâini. Am acceptat numaidecât pentru că oricum mă plictiseam acasă şi doar ştiţi că eu descopăr plăcere în durerea altuia.

Fata avea propria ceară de multiplă folosinţă, aşa că nu a trebuit decât să-mi aduc onorabila prezenţă. Am pus cutia de plastic într-o cratiţă cu apă pe foc şi am aşteptat să se topească. Ne-am aşezat pe canapea, la bârfă; din când în când, una dintre noi se ridica – lovită brusc de o lene de nedescris – şi se ducea până în bucătărie unde amesteca în cutie, verificând textura cerii, dar parcă tot canapeaua şi discuţia noastră erau mai importante. Din când în când mai intra mama ei peste noi să ne întrebe dacă nu mai e nevoie de apă în cratiţă, să nu fiarbă cutia de ceară [în ambalaj de plastic] în gol. “Lăsaţi, doamnă, ce Doamne iartă-mă, că de când topesc eu ceară pe foc nu am stricat nici una dintre cratiţele mamei“.

Am trimis-o să se dezbrace, să se aşeze comod, cu braţele aruncate pe spate. M-am întors în bucătărie să iau cutia de pe foc. Bolborosea discret, iar mirosul de ceară împânzea bucătăria. M-am apropiat de aragaz şi atunci am văzut. Oh, oroarea! Respiraţia mi-a îngheţat în piept, căutând disperată o soluţie. Să o apuc de mânere să o arunc pe fereastră? Dacă trecea cineva pe sub balcon chiar în clipa aceea? Să o vărs în chiuvetă? În veceu? În coşul de gunoi? Sunt pregătită pentru consecinţe? Nici măcar nu eram la mine acasă! M-am întors tiptil la prietena mea, încercând să nu atrag atenţia nedorită a părinţilor ei. I-am zis că din punctul de vedere al cratiţei mamei sale, astă-seară va trebui să se facă la subraţ [axilă] cu lama. Probabil supusă la temperaturi aflate peste punctul de fierbere de prea multe ori, cutia de plastic a cerii epilatoare a cedat psihic şi s-a îngăurit în fund, ceara sus-menţionată pleşcăindu-se pe fundul şi pereţii crătiţii din care la viaţa mea am mâncat multe mâncăruri delicioase. Dacă vom reuşi să o salvăm, de-acum încolo, dacă şi când voi mai fi invitată la masă, o să îmbuc cu ghionţuri.

Dar aventura nu s-a sfârşit aici! Trebuia să scăpăm de ceară înainte să se coaguleze în noul recipient. Am apucat degrabă o sticlă de plastic, la întâmplare, şi am început manevrarea în jos a cerii. Mai e nevoie să menţionez contorsionarea PET-ului şi faptul că, în sine, ceara a ajuns oriunde [pe vasele rămase nespălate în chiuvetă, pe marginea chiuvetei, pe covor şi pe gresie], mai puţin în sticlă? Apoi, ce puteam face cu cratiţa? Am decis să o ascundem – am băgat-o într-o pungă de plastic şi am aşezat-o sub patul prietenei mele, alături de cadavrul lui Moş Crăciun, rămas acolo de acum două Crăciunuri – până ne vom decide care este cea mai bună modalitate de a-i scoate faţa.

Inutil de menţionat că după o astfel de experienţă chiar şi cel mai timid/pudic individ mai bine se duce la salon şi se face de râs urlând ca din gură de şarpe în faţa unei necunoscute decât să nenorocească pe viaţă vasele de inox ale mamei care le-a strâns de-a lungul anilor cu intenţia clară de a completa zestrea.

15 stiluri ale gândirii distorsionate – partea a II-a

Mai ţineţi minte postul acesta? Cel în care vă promisesem să vă povestesc cum mi-a mers la interviu? Cred că e un pic evident că nu a mers chiar atât de bine. Dar cum ceea ce nu te omoară, te face face mai puternic, aşa şi eu. Altfel nu aş mai fi avut timp să scriu atâtea lucruri interesante [şi aici, şi în offline]. Dar să purcedem…

6. Personalizarea, caracterizată prin prezenţa tendinţei de a te considera buricul pământului, toţi ceilalţi relaţionând cu tine. De exemplu, să fii într-atât de obtuz încât să crezi că tot ce fac sau spun cei din jur trebuie neapărat să aibă legătură cu tine. De asemenea, aflat în această ipostază, începi să te compari cu alţii, în încercarea de a determina cine e mai arătos sau mai inteligent. Nu are nici un rost să adaug că în cazul în care învingi adversarul imaginar, starea de euforie durează până la proxima întâlnire cu un nou contracandidat. Ipoteza de la care se porneşte rezidă din faptul că într-un mediu controlat şi controlabil, valoarea ta nu este contestabilă, prin urmare începi să-ţi testezi limitele valorii ca persoană, comparându-te constant cu alţii. Dacă ieşi învingător, repurtezi o victorie de scurtă durată; dacă, din contră, eşti cel învins, devii redus în proprii ochi. Principala eroare este aceea că interpretezi fiecare experienţă, conversaţie sau amintire drept un indiciu al valorii propriei persoane.

7. Aberaţia controlului: există două moduri care îţi pot altera sentimentul de putere şi control. Dacă te simţi controlat din exterior, te vezi ca o victimă neajutorată în faţa sorţii. În schimb, dacă te simţi suficient de puternic încât să te controlezi din interior [cu alte cuvinte să filtrezi totul prin prisma modului tău de operare], devii responsabil de durerea sau fericirea celor care se află în jurul tău; cu alte cuvinte, îi poţi face să se simtă mizerabil sau îi poţi ajuta să urce pe cele mai înalte culmi doar prin simpla ta prezenţă. Să te simţi controlat din exterior înseamnă să-ţi coordonezi acţiunile în aşa fel încât să întâmpini orice posibilă dorinţă a entităţii coordonatoare; inevitabil, acuzi persoana care te controlează că te împiedică să-ţi urmezi drumul în viaţă sau că îţi respinge dreptul la a lua decizii. Pe cealaltă parte, controlându-te constant, reprimându-ţi pornirile şi ignorându-ţi instinctele, sfârşeşti prin a te consuma prea mult, degeaba, în timp ce faci tot ce-ţi stă în putere să satisfaci toate nevoile celorlalţi, faţă de care te simţi responsabil [sau vinovat, când nu îţi atingi scopurile].

8. Aberaţia corectitudinii: te laşi cuprins de resentimente deoarece trăieşti cu senzaţia că ştii ce este bine, în ciuda faptului că alte persoane nu sunt de aceeaşi părere. Corectitudinea este definită în mod convenabil, atât de ispititoare prin prisma aparenţelor, încât fiecare persoană la care se manifestă acest stil se blochează în jurul unui singur punct de vedere. Este tentant să faci presupuneri despre modul în care ar funcţiona lumea din jur dacă cei care te-au întâlnit la un moment dat de-a lungul vieţii te-ar fi evaluat corect. Dar persoanele după a căror atenţie tânjeşti nu sunt conştiente de lupta ta interioară şi sfârşeşti prin a-ţi cauza o durere enormă şi un resentiment faţă de propria persoană care continuă să crească.

9. Învinovăţirea: consideri alte persoane responsabile de durerea pe care o simţi sau, din contră, iei asupra ta vina pentru orice a mers rău în ultima vreme/de-a lungul timpului. Învinovăţirea implică adesea aruncarea vinei în spinarea altcuiva pentru alegerile şi deciziile proaste care sunt, în fapt, propria responsabilitate. Într-un sistem bazat pe vină, îţi negi dreptul şi responsabilitatea de a-ţi recunoaşte nevoile, de a spune nu sau de a alege altă cale pentru a obţine ceea e-ţi doreşti.

10. Cum ar trebui să: ai o idee strictă cum ar trebui ca alţii să se comporte [după chipul şi asemănarea ta]. Cei care încalcă regulile te supără, iar tu te laşi cuprins de vinovăţie dacă li te alături. Regulile nu sunt făcute pentru a fi încălcate, ci sunt drepte şi nenegociabile, ceea ce te indică de cele mai multe ori drept singura persoană care poate judeca lucid în cazul descoperirii vreunei vini. Sintagmele aluzive care trădează prezenţa acestei distorsiuni în gândire sunt ar trebui, ar fi trebuit, trebuie să. 

15 stiluri ale gândirii distorsionate – prima parte

Ştiu că încă nu am scris postul în care povestesc cum a mers miercurea trecută la interviu, dar promit să o fac după ce mă lepăd complet de toată energia negativă pe care am acumulat-o în timpul întâlnirii cu CEO-ul DT [nume de cod pentru respectiva multinaţională, pentru că până în ziua cu pricina am respectat-o suficient de mult]. Şi cum o pot face mai bine decât scriind un articol despre un subiect arzător pentru toate persoanele aflate în poziţii-cheie în managementul unei afaceri. Nu vă faceţi griji, blogul acesta nu se transformă în altceva, e doar un mic ocol pe care-l fac momentan.

Paşii pentru evitarea distorsiunilor congnitive care vă pot denatura percepţia:
1. Filtrarea: dai atenţie tuturor detaliilor negative pe care le amplifici, în timp ce filtrezi toate aspectele pozitive ale unei situaţii. Se poate pune accentul pe un singur detaliu, iar întreaga situaţie se pliază automat în jurul acestui detaliu. Când scoateţi din context anumite lucruri negative, izolate de restul experienţele pozitive care au ajutat la definirea acestora, automat primele devin mai mari şi mai îngrozitoare decât sunt în realitate.
2. Gândirea polarizată: semnul distinctiv al acestei denaturări este o insistenţă în alegerile dihotomice. Lucrurile sunt negre sau albe, bune sau rele. Există tendinţa de a percepe totul la extreme, cu foarte puţin spaţiu pentru identificarea unei căi de mijloc. Cel mai mare pericol al gândirii polarizate este impactul acesteia asupra modul în care un individ se judecă. De exemplu, acesta trebuie să fie perfect sau este un total eşec în proprii ochi şi ai celor din jur.
3. Suprageneralizarea: bun, ai ajuns la o concluzie generală, bazată pe un incident singular sau pe o singură dovadă. Dacă se întâmplă ceva rău o dată, te aştepţi ca respectivul lucru să se repete iar şi iar. Utilizarea în exces a cuvintelor “Întotdeauna” şi “niciodată” reprezintă un indiciu că acest stil de gândire este prezent. Această denaturare poate duce la o viaţă limitată, deoarece în încercarea de a evita eşecurile viitoare, individul se bazează pe acest singur incident sau eveniment.
4. Citirea gândurilor: fără ca ei să recunoască, ştii ce simt oamenii şi de ce acţionează în felul în care o fac. În special, eşti în stare să intuieşti ce simt anumite persoane în legătură cu tine. Citirea gândurilor merge mână-n mână cu un alt proces, numit proiecţie, prin care îţi imaginezi că oamenii îţi împărtăşesc starea de spirit, reacţionând la anumiţi stimuli în acelaşi fel ca tine. Prin urmare, nu le dai suficientă atenţie pentru a remarca faptul că, în fapt, aceştia gândesc şi simt în mod diferit. Cititorii de gânduri se grăbesc să concluzioneze situaţii care sunt adevărate pentru ei, fără a mai verifica dacă sunt adevărate şi pentru alte persoane.
5. Punerea de beţe în roate [preferata mea ]: Te aştepţi ca un dezastru să se întâmple. Ai întâlnit o problemă şi începi cu “cum ar fi dacă“. Nu există limite pentru o imaginaţie foarte bogată când vine vorba de producerea de catastrofe. Un catalizator aflat la baza acestui stil de gândire este cel care trădează faptul că nu ai încredere în tine şi în capacitatea ta de a te adapta la schimbări.

Postul este inspirat dintr-un curs pe care l-am găsit aici pe când mă documentam pentru lucrarea de dizertaţie.

To do: Concediază-ţi profesorul!

Toţi am dat peste un profesor dobitoc la viaţa noastră. Eu, studentă eminentă, era să nu intru in licenţă chiar din cauza profesoarei care-mi coordona lucrarea. Pisoiu’ are profi care-i pun note dând cu banul. Licuriciul are nişte prieteni care au luat atitudine şi au decis să-şi concedieze profesorul. Cum stă treaba? Priviţi mai jos:

“Parafrazand un deja celebru indemn al vremurilor moderne (“Concediaza ti seful”), a venit si vremea unor parliti de studenti (masteranzi) de la Universitatea din Craiova sa isi concedieze profesorul. Caci ce altceva poti face atunci cand un profesor dovedeste ca nu isi merita titulatura, cand abuza de pozitia sa de superioritate ierarhica si cand refuza dialogul. Dar sa nu va mai tin in suspans, ci sa purcedem.
La o anumita facultate, la un oarecare master, un oarecine de profesor apare o singura data (asta din totalul celor 10-15 cursuri, cate intra in mod normal in timeline-ul unui semestru). In restul celorlate ore, dansul pretexteaza ca nu poate veni pentru ca are “mesteri” la apartament, si nu ii poate lasa nesupravegheati. Pai dom’ profesor, ce are sula cu prefectura? Ati declarat oare dumneavoastra ca nu va puteti face orele, astfel incat facultatea sa trimita la ore pe altcineva in locul dumneavoastra? Sau ati tacut chitic (asa cum de altfel cred ca ati si facut) si vorba aceea: vremea trece, leafa merge? Nu v ati gandit, poate, ca din aprox. 30 de cursanti ai dumneavoastra, suntem si 4-5 fraieri care venim sa va asteptam zi de zi, doar ca sa mai trecem in orar alt chiul in dreptul dumneavoastra?
Va mai amintiti cand ati insistat sa venim intr o zi la facultate ca sa stabilim ce dam la examen, si o-hoo, am venit peste 20, iar dumneavoastra erati plecat la Slatina? Ne ati transmis prin telefon ca nu mai dam examen, si ca vom preda un referat dintr o tematica ce nu are nici in clin nici in maneca cu materia pe care se presupune ca ar fi trebuit sa o studiem la curs. A, si cand ne am intalnit sa predam referatele, ati fost asa dragut incat n ati uitat sa ne aduceti un brat de carti de ale dumneavoastra, sa le cumparam, ele fiind asa valoroase pentru biblioteca noastra personala. Ce conteaza ca, si risc sa ma repet, ele n aveau legatura cu ce studiem noi la curs? (Ce conteaza daca v au adus dumneavoastra 12 milioane intr o singura ora?) O asemenea opera de arta merita 400 de mii, un sfert din bursa unui student eminent. A, care bursa noi n o mai pupam, multumita infinitei dumneavoastra bunatati.
Pai apoi sa ajungem si unde doare! In ziua cand trebuia sa predam referatele, va asteptam cuminti in banci. Eu (sa zic ca ma cheama A), langa mine statea B, apoi C si D. In aceeasi ordine v am inmanat referatele: A, B, C, D. In aceeasi ordine am primit si notele: 6, 7, 8, 9. Cred ca flacara violet v a influentat corectura si v a impus astfel de serii aritmetice perfecte, altfel nu mi explic cum exista asemenea diferente intre 4 studenti care au avut toti un parcurs academic fara cusur, care au absolvit facultatea cu 10, care au castigat concursuri, care au beneficiat de burse in strainatate, care au fost unanim apreciati la lucrarea de licenta, samd. Ati uitat si ca v am intrebat cand ne veti comunica rezultatele, si ati spus ca a corecta atatea referate va va rapi cel putin o saptamana din timpul dumneavoastra si asa destul de incarcat, dar ati dat repede fuga la secretariat si rezultatele au fost postate pe internet (fara drept de apel si de replica) in doar 2 zile.
Intr adevar, multi colegi de ai nostri nu sunt interesati sa vina la cursuri, sa invete sau sa aiba note mari, dar invatati sa faceti o diferenta intre ei si noi. Degeaba v am sunat, ati fost brutal in a mi spune ca n avem ce vorbi. Cum sa n avem ce vorbi? Oare v a deranjat ca am vrut sa ne vedem lucrarile si corecturile aferente? V a deranjat ca am cerut feedback? De ce ne ati invitat sa venim la restante? Pana la toamna timpul trece, bursa se duce! Sau vreti sa ne sponsorizati pe fiecare cu cate 2 milioane din buzunarul propriu?
Stiu ca sunteti inuman si incapabil de empatie, dar nu va cerem sa ne mariti notele. Poate nici n o meritam! Va cerem doar sa ne dati dreptul la dialog. Dovediti ne ca gresim! Poate veti vedea, cu ocazia asta, si barna din ochiul propriu. Poate nu va dati seama, dar tocmai ati terfelit prin noroi renumele conducatorului de master si al intregii institutii. Degeaba sunteti membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, degeaba sunteti un traducator “impecabil” si un cadru universitar, pentru ca sunteti nul ca om si caracter.
Nu am pretentia ca veti ajunge vreodata sa cititi ce am scris aici, banuiesc ca activitatile dumneavoastra ultra intelectuale va retin. Voiam doar sa va uram in viata sa dati tot de oameni ca dumneavoastra si sa va multumim ca sunteti un motiv in plus sa ne dorim sa emigram! Cu aceste cuvinte, va concediem!”