Alegerea Louisei

Mai ţineţi minte voi acest preview? Continuarea o găsiţi mai jos:

“Ştia însă că scopul ei nu era acela al unui companion. La câteva ore după naştere, după ce tehnicienii aveau să se asigure că semnele ei vitale erau în regulă şi nu se afla în pericol să contracteze vreo boală neobişnuită, Lorena urma să calce pe rogojină şi să participe la prima ei lecţie de Jeet Kune Do. Abia când profesorul său avea să fie mulţumit de loviturile ei, tânăra putea trece la Krav Maga.

Scufundată în lichidul vâscos, Lorena încercă să zâmbească. Cunoştea deja mişcările, le repetase de mii de ori în minte, dar nerăbdarea de a fi deja afară, capabilă să se mişte, să vorbească, să respire aproape că o sufoca cu nelinişte. Îşi dorea să fie aproape de perfecţiune, iar faptul că rămăsese legată de un sistem imperfect pentru atât amar de vreme o speria şi îi crea o stare de anxietate. Se afla deja de câteva zile în starea de veghe când sistemul suferise prima defecţiune şi epurase în adâncuri o treime din surorile sale. Stupidul motiv, acela că un procesor trimisese date greşite computerului central, nu reuşise să-i înlăture Lorenei strania senzaţie că nu toţi reprezentanţii unei specii urmau să supravieţuiască. Doar cei mai puternici. Doar cei aleşi.

Modelul P25HC4 era versiunea îmbunătăţită, feminină, educabilă, capabilă de sentimente, a androidului de atac Jack 2.1. Era, de asemenea, primul model căruia îi fusese adăugat un uter organic, despre care tehnicienii garantaseră că, după 2-3 încercări, avea să susţină viaţa. Memorând ultimele date generate de computerul staţiei de finalizare, Tatăl îşi trecu palma peste carcasa metalică a tubului în care se afla Lorena. Îi aparţinea, era a lui. În momentul acela, la doar câteva ore distanţă de naşterea atât de aşteptată, bărbatul realiză că propria-i creaţie era perfectă.

 

Louise se trezi în toiul nopţii asudată, ţipătul încremenindu-i pe buze. Întinse braţul către Alex, dar îşi aminti la timp că nu rămăsese la ea. Nu o mai făcuse de câteva săptămâni, dar pentru prima oară de când se petrecuse lucrul acesta, simţi un gol în piept, ca şi când ar fi avut nevoie de el. Să fie lângă ea, să o ţină în braţe. Se aruncă din nou între perine, trăgându-şi cearceaful până sub bărbie, dar somnul evită să se întoarcă. Se adunaseră prea multe întâmplări nefericite, într-un timp prea scurt. „De ce?”, se întrebă ea, strângând din pleoape până simţi durere, „de ce am vrut să mă întorc la viaţa aceasta?”

Liniştea în care se afundase, fugind de Marius, de Alex, de lumea violentă care o acaparase în trecut, ar fi trebuit să-i fie de ajuns. Darren ar fi trebuit să fie de ajuns. Să o facă să se simtă în siguranţă. În schimb, rolurile lor se inversaseră; el devenise protejatul, comoara de nepreţuit a existenţei Louisei, iar ea… când încetase să mai fie ea toate aceste lucruri? Şi când începuseră să conteze toate aceste lucruri pentru ea? Louise era un mecanic al dinamicii, întâlnea o greşeală, un defect, şi printr-o simplă atingere, descoperea soluţia, iar greşeala, defectul, înceta să mai existe. Repara lucrurile. Le îmbunătăţea. Se îmbunătăţise pe sine de atâtea ori, încât dacă se căuta acum pe sine – ea, prima, Louise cea originală – în sine, lumina îi licărea la fel de stins ca a unei stele pe moarte. Era veche, bătrână. Spiritul ei murea. Atunci ce căuta aici, în compania cuiva atât de trecător precum un fir de nisip în vânt, jucându-se de-a dragostea? Darren nu-i fusese de ajuns? Andrew? De ce se încăpăţâna să rămână lângă Alex, lângă Marius, când ştia cu certitudine că relaţiile cu oricare dintre ei nu mai puteau fi reparate?

Răspunsul îi veni la fel de natural precum soluţia unei probleme aparent fără rezolvare. Aveau nevoie de ea. Iar ea avea nevoie de ei. Senzaţia că deasupra lor, a tuturor, plana un pericol necunoscut, se agăţă de ea şi se cuibări lângă Louise, ocupându-i lui Alex locul pe perină. Femeia se răsuci sub aşternut, clipind rar de câteva ori, încercând să creioneze cu ochii minţii primejdia, dar riscurile refuzară să i se arate. Poate că nu putea spune cu exactitate ce o neliniştea, dar pentru prima oară în 50 de ani, Louise adormi învăluită în certitudinea că nu mai era singură. “

 

Capitolul nu este, evident, terminat. E mare minune că m-am reapucat de scris. Dar m-am lăsat lovită de inspiraţie zilele acestea – muzul îşi face datoria cum trebuie, pesemne – şi am decis să mai dau o şansă ideii. Louise mai are multe de spus, prieteni

Obsesia săptămânii: Dă-te-n dragostea mea

Se vede că vine vara, iar a scos Connect-R ditamai hitul

Şi cum se zice, baby, right back at ya

Obsesia săptămânii: When I was your man

Too young, to dumb to realize…

Oblivion

După îndelungi îmbărbătări, am decis să mai acord o şansă celui mai nou şi modern cinematograf 3D din Craiova, de care Dănuţa vă povestea mai demult aici (referinţele le descoperiţi la asterisc *). Asta şi deoarece varianta de neluat în calcul era Patria, de unde ultima dată nişte prieteni s-au ales cu pureci pe post de animale de companie. Bine, recunosc că nu am mai fost la cinema Patria de la Snow White & the Huntsman, dar aţi prins voi ideea.

Şi cum aveam de ales între două rele, întotdeauna trebuie ales cel mai mic. Măcar la Real, scaunele sunt incredibil de confortabile, colorate, te simţi – dacă ignori personalul – ca în Occident şi ai infinit mai mult spaţiu la picioare (and I’m the proud owner of a nice, long pair of legs ). Şi s-a decis. Voiam Oblivion, am primit Oblivion

Pământul reprezintă o amintire pentru care trebuie să lupţi. Pornind de la această premisă ne este înfăţişată echipa Turnului 49, Jack (Tom Cruise) şi Vika (Andrea Riseborough, excelentă în mini-seria britanică The Devil’s whore), a căror misiune este aceea de a întreţine şi repara dronele care apără centralele de colectare a resurselor hidraulice de pe Pământ. Vika este ofiţerul de comunicaţii şi nu părăseşte niciodată Turnul, iar Jack îşi riscă în fiecare zi viaţa acolo jos, trăind sub imperiul atacurilor invadatorilor.

Pe când Vika abia aşteaptă ca misiunea să se încheie şi să se alăture restului de supravieţuitori pe Titan, satelitul lui Saturn, deoarece Pământul este pe moarte, Jack nu înţelege cum ceva atât de frumos şi de viu, care renaşte sub proprii lui ochi, poate fi lăsat în urmă. Dar pentru că îşi preţuieşte şi respectă partenera, este gata să facă sacrificiul suprem – acela de a-şi părăsi casa şi planeta – chiar dacă o idee se naşte în mintea lui şi treptat nu mai poate fi ignorată. Apoi cerurile se deschid, iar o navă de dinainte de războiul cu invadatorii pupă planeta (courtesy of my dearest Emil). Până să se dezmeticească bine, dronele ucid ultimii supravieţuitori, Jack reuşind să o salveze doar pe Julia Rusakova, femeia care-i bântuie visele de 5 ani încoace. Şi cam atât, restul vă las să descoperiţi singuri (asta şi deoarece dacă mă apuc să spoileresc nu ar mai avea nici un rost să aruncaţi banii pe bilete sau să vă consumaţi banda şi curentul dându-l jos de pe torrente).

Cu toate acestea, Oblivion este unul dintre cele mai bune filme sci-fi din ultimul timp (aştept la vară şi Elysium, cu Matt Damon în rol de anti-erou), iar Tom Cruise, antipatic aşa cum îmi este, îşi face meseria mai mult decât decent, la fel şi Morgan Freeman, al cărui rol îmi aminteşte oarecum de rolul său în Robin Hood: Prinţul Hoţilor, din 1991. Dar Olga Kurylenko, ce o interpretează pe Julia, personajul care ar fi trebuit să aducă substanţă şi sentiment filmului, este placidă şi lipsită de orice zvâc. Nu este de mirare că, de fiecare dată când mă gândesc la ea, mi-amintesc că cel mai bun rol al ei a fost Etain, picta mută din Centurion.

Surpriza survine însă dinspre Andrea Riseborough. Practic o necunoscută (deşi am trăit pe toată durata filmului cu senzaţia că am mai văzut-o undeva, până când nu am verificat imdb nu mi-am amintit-o în rolul Angelicăi din The Devil’s Whore), englezoaica a dominat fiecare cadru, a convins apărând speriată, tristă sau confuză, refractară sau incapabilă să accepte schimbarea sau alternativele pe care Jack i le înfăţişează. Şcoala britanică de teatru i se citeşte în mişcări, iar rolul i se potriveşte mănuşă.

P.S. Pentru iubitorii Game of Thrones, Jamie Lannister apare şi aici şi-mi face inima să palpite

Obsesia săptămânii: Ecou

Ete că trecu o săptămână. Până atunci, ai fost şi vei rămâne…

Deşi clipul oficial este superb, îmi place de o mie de ori mai mult varianta live.

 

Obsesia săptămânii: Goodbye my lover

Never been a James Blunt fan, but it this case, the song seems fitting, isn’t it?

În altă dezordine de idei, doar exagerez… deocamdată. La urma urmei, sunt doar câteva zile şi oricum nu sunt genul clingy. Să aibă grijă de el pe unde se află acum, că eu o să mă distrez singurică

Cum să iubeşti un extrovert

Articolul acesta s-a născut din lenea mea de a născoci ceva original, linkul pe care l-a share-uit pe facebook o amică şi o căutare în Google care suna cam asa: “pot bărbaţii să iubească?” Hmm, bună întrebare…

Ce va urma mai jos este o încurajare să fiţi un pic mai darnici cu extrovertiţii de lângă voi. Dacă nu ştiţi la ce mă refer, uitaţi-vă la reclama aceasta. Reciproca este şi ea valabilă.

În primul şi-n primul rând, şterge cu o linie groasă expresia attention seeking whore din vocabularul tău. Este momentul să realizezi că persoana pe care o iubeşti adoră să fie înconjurată de alţi oameni, să poarte conversaţii înflăcărate cu aceştia sau să iasă în oraş într-o seară când ai chef să leneveşti în pat, dar că nu s-ar vinde niciodată pe orice bucăţică de contact uman. Gândeşte-te că expresia de mai sus a fost utilizată pentru a-i trimite pe extroverţi la colţ, pe coji de nucă, tăiându-le din avântul natural care le spune întotdeauna să Meargă, să Întâlnească, să Exploreze şi să Facă. Nu-ţi exercita iubirea ca o armă împotriva lor; pentru iubire, oamenii sunt în stare să facă lucruri nebuneşti.

Întreabă-te la ce te-ai gândit de fiecare dată când te-ai întâlnit cu o astfel de persoană nevoiaşă, care pur şi simplu nu poate să stea închisă în casă şi să nu facă lucruri noi? Care este principalul ei defect, care este crima de care se face vinovată? Ce înseamnă de fapt, extrovert?

Restul articolului îl găsiţi aici. Vă încurajez să-l citiţi şi să reflectaţi. Şi poate, data viitoare când jumătatea voastră extrovertă vrea să ia parte la ceva ce vi se pare ieşit din comun, veţi vrea să fiţi şi voi acolo. Promitem să nu zgâriem… prea adânc

Obsesia săptămânii: Merci d’etre

Sunt bolnăvioară şi la pat, cu nasul şi urechile înfundate Dar melodia asta şi versurile îmi dau aşa o stare de bine… Bine, nu strică nici că Matt Pokora e aşa un eye-candy

Upside Down

A trecut ceva vreme de când nu am mai scris despre un film pe blog. A trecut ceva vreme de când nu am mai scris pe blog. Dar cum bine puncta tatăl meu în urmă cu câteva luni, spunându-mi “Bine că te-ai îmbolnăvit, că mai găteşti şi tu”, referitor la boala de ficat care m-a forţat să renunţ la junk food (I looove junk food!) şi să mănânc mai sănătos, prin urmare trebuind să-mi gătesc singură, aşa şi cu scrisul pe blog. Bine că m-am îmbolnăvit din nou (nimic grav, o amărâtă de răceală care nu se mai dă dusă, dar care mi-a împrumutat a deep, husky voice  ), că mai scriu şi eu ceva aici.

Dar destul cu mila de sine. Să trecem la lucruri mai interesante.

Noaptea trecută am luat-o pe Dana în brăţică şi am dat play la Upside Down. Kristen Dunst şi Jim Sturgess, genială şi genial, la filmele cărora am plâns, tremurat şi exultat în trecut. Not this time, mister!

Premiza filmului promite o poveste fantasy de calitate. Două lumi, două planete, înving orice lege a fizicii şi sunt atât de aproape şi totuşi atât de departe. Locuitorii celor 2 planete sunt divizaţi: Up Above sunt cei privilegiaţi, bogaţii, care se bucură de vreme bună, soare şi nu duc lipsă de nimic; Domn Below se află cei săraci, care nu-şi pot plăti datoriile şi trăiesc în condiţii mizere.

Într-un astfel de context se întâlnesc şi se îndrăgostesc Adam şi Eden. El de jos, iar ea de sus, sau invers, depinde din ce unghi priviţi şi ce percepţie aveţi despre fizică. Mie, care nu mi-au plăcut niciodată ştiinţele exacte, o astfel de premiză mi-a mers drept la inimă. Dana, un mic geniu incognito, a recunoscut la un moment dat că toată tehnica asta de filmat, de nu mai ştiai care e sus şi care e jos şi apoi iar o rotire halucinantă a cadrelor, i-a dat o durere de cap.

Fiecare planetă are gravitaţia ei, deci eroilor noştri le este cam greu să se întâlnească şi să se atingă, până într-o noapte când îi descoperă grănicerii şi îi despart pentru totdeauna. Sau cel puţin, aşa suntem lăsaţi să credem.

Filmul este interesant, dar conceptul fantasy este ucis în faşă de povestea de dragoste. Nu mă înţelegeţi greşit, o ador pe Kirsten Dunst, cine a văzut-o jucând-o pe Claudia în “Interviu cu un vampir”, o să-i ierte toate celelalte călcături prin străchini, dar filmul începuse atât de bine şi părea atât de awesome din trailer, încât nu reuşesc să înţeleg cum s-a transformat pe parcurs în Eden’s movie.

Nu luaţi de bun doar ce zic eu. Daţi o şansă filmului, aţi fi surprinşi ce efecte speciale mişto are. L-am notat cu 7 pe imdb. Cât despre trailer, vă las să vă bucuraţi de el.

P.S. Check this board on imdb. It’s awesome

Obsesia săptămânii: Stay

Am cam tras chiulul de aici; să-mi fie ruşine Ca să vă îmbunez şi să vă reintru în graţii, vă las în compania Rihannei, a cărei voce se potriveşte întotdeauna mai bine pe o astfel de melodie decât pe răgnetele cu care ne-a obişnuit. Enjoy!

Her Biggest Baddest Bucket List

De curând, geniala mea soră mai mică, Dana, s-a înscris într-o competiţie organizată de către MyDestination, premiul cel mare fiind o călătorie în jurul lumii, pentru 6 luni, cu toate cheltuielile incluse.

Mai multe detalii puteţi citi şi la ea pe blog, dar ca să nu mai lungim povestea, intraţi aici şi votaţi cu toate conturile voastre de pe reţelele sociale (Facebook, Twitter, Google+, StumbleUpon şi Pinterest). Dacă nu aveţi, făceţi-vă!

Pisicu’ vă mulţumeşte

P.S. Nu uitaţi de banner, luaţi de promovaţi mai departe

Tipuri de cititori

Ca un scriitor aflat la început de drum, sunt momente când îmi doresc să mă asigur că lucrurile pe care le scriu chiar transmit ceva cuiva şi nu sunt doar simple forme fără fond. Iar pentru asta trebuie să ştiu cui încredinţez munca mea, astfel încât să primesc în urma lecturii doar feedback constructiv (un pic de laude n-ar strica, însă )

Iată care sunt diferitele tipuri de cititori:

• Devoratorul: fiecare carte reprezintă o gustărică pentru acest cititor, dar să nu înţelegeţi că nu adoră fiecare cuvinţel din operele care-i trec prin mâini. Din contră, se va bucura de fiecare carte la fel de mult.
  
• Amantul: acest tip de cititor se apropie de cărţile sale în momente ascunse de ochii celorlalţi, într-un mod intim şi neaşteptat.
• Dansatorul de tango: acest cititor îşi savurează cărţile printr-o cursă lentă şi constantă, iar ochii şi mintea sa gustă fiecare cuvânt. E un fel de devorator.
• Dependentul: cărţile reprezintă o nouă cucerire pentru acest cititor. Va cumpăra mult mai multe cărţi decât are nevoie sau îşi poate permite, dar nu va duce niciodată lipsă de o carte bună atunci când va avea nevoie.
• Clasicul: cărţile vechi reprezintă un cadou nepreţuit pentru acest tip de cititor. Proza în stilul autorilor clasici sau contemporani sau povestirile scrise cu mult timp în urmă se numără printre favoritele sale.
• Cel greu de ucis (:D ): a descoperit un gen literar şi se ţine de el precum scaiul de haină. Din când în când mai cochetează şi cu alte stiluri, doar pentru a reveni pe tărâmul literar sigur al genului aprobat anterior.
• Susţinătorul: acest cititor nu este un simplu cititor; este un pledant al lecturii in sine, nutrind speranţa că viitorul va deţine mai mulţi cititori.

Voi din ce categorie faceţi parte?

La cratiţă de Revelion!

Unii dintre voi poate ştiţi că eu şi petrecutul timpului în bucătărie nu prea ne împăcăm prea bine, dar de când mi-am dat ficatul peste cap şi trebuie să mănânc doar de regim, a trebui să las şi de la mine. Şi cum Revelionul e fix după colţ şi românul e obişnuit să bage în el ca porcu’ (the pun is so intended  ), hai să recapitulăm împreună do’s and dont’s ai acestei vacanţe de iarnă. Cele 6 contraindicaţii

• Carnea prăjită – se ştie deja că pentru a ne proteja sănătatea trebuie să evităm prăjelile, dar carnea prăjită – în special în sezonul rece – reprezintă o adevărată bombă calorică, ceea ce ne predispune la îngrăşare. 
• Afumături + mezeluri – nu ştim niciodată cu adevărat din ce ingrediente sunt făcute mezelurile, deci de ce ne-am risca sănătatea consumându-le? Iar afumăturile provoacă arsuri la stomac, pentru ce petrece o noapte în disconfort pentru 15 minute de plăcere gastronomică?
• Margarina – în prăjituri, la mâncăruri sau pur şi simplu la unsul tăvii, este pur şi simplu cel mai toxic aliment din câte s-au inventat, iar gustul ei plin de aditivi nu va reuşi niciodată să-l egaleze pe cel al untului proaspăt de ţară.
• Mâncărurile grase – cele care conţin maioneză (salata boeuf), grăsime animală în exces (carnea de porc la găleată) sau cele îmbibate în prea mult ulei (basically, everything we eat nowadays)
• Combinaţiile alcoolice – medicii/nutriţioniştii recomandă că dacă o să bem de sărbătorile astea, să nu amestecăm alcoolul. Deci dacă începem cu vodcă, pentru încălzire, trebuie s-o ţinem tot aşa
• Băuturile bogate în zahăr – cam tot ce există în comerţ la noi (de la Coca-Cola până la Giusto). Sucurile – în general cele carbogazoase – aduc un surplus de calorii, dar nu ţin de foame. Vom continua să le bem, să mâncăm şi ne triplăm suprafaţa…

Cele 5 care nu trebuie să lipsească din meniu

•  Peştele – cum iarna stăm mai mult în casă, organismul nostru se luptă cu lipsa vitaminei D, pe care în mod normal ar sintetiza-o dacă ne-am expune corpurile armonioase la soare. Cum nu o facem, înfofoliţi fiind sub 3 straturi de haine, peştele ne poate salva. Cică ar îmbunătăţi şi nivelul de serotonină.
• Ciupercile – and I rest my case De departe alimentul meu favorit, ciupercile pot înlocui cu succes carnea, fără a aduce în poveste şi urâciosul colesterol.
• Dovleceii – cine doreşte să devină vegetarian, dovleceii combinaţi cu ciuperci reprezintă varianta sănătoasă, fiind bogaţi în vitamine, magneziu, calciu, fosfor şi potasiu.
• Citricele – nu-i de mirare că parcă nu e iarnă/Crăciun/Revelion dacă nu te îndopi de portocale şi ceai de lămâie
• Leguminoasele cu păstăi – pentru o stare de saţietate care te ţine departe de carnea mai sus menţionată.

Vârtejul Vertigo

Vertigo e cel mai de fiţă local din Craiova. Dacă eşti de vârsta mea şi nu ai ajuns încă acolo înseamnă că trăieşti pe sub pământ şi nu ştiu cum ai supravieţuit până acum. Spre ruşinea mea, nici eu nu ajunsesem până vineri. Iar după seara trecută, îmi promit solemn şi jur pe roşu, vinul românesc şi trandafirii de grădină că n-o să mai pun piciorul în localul respectiv până la mijlocul declarat al primăverii.

Localul aparţine unor cunoscuţi. Mihai e un antreprenor descurcăreţ, care a descoperit AIESEC la o vârstă matură, şi care a dezvoltat mai multe afaceri de succes care să-i aducă mulţi bani fără să facă mai nimic. Soţia lui, Adriana, e multi-lateral talentată, lucru pentru care o apreciez enorm. Pe scurt, sunt un cuplu plăcut pe care, deşi nu făţiş, l-am susţinut din umbra mea internautică: băi, ce mişto e Vertigo, neapărat du-te acolo!, am auzit că au şi concerte live, Vertigo e noul Play şi tot aşa, reclame care, pe parcursul timpului, şi-au regăsit amortizarea în check-in-uri pe facebook – semn că oameni care au auzit de la mine de local chiar s-au dus acolo să-mi încerce spusele nefondate. Imensă greşeală. Îmi asum fapta ingrată de a vă trimite undeva unde, după ce că sunteţi prost trataţi, vă mai luaţi şi-o mxxe drept bonus. 

În cursul săptămânii trecute a fost ziua de naştere a unui amic al jumătăţii mele. Cum vremurile bune au apus şi trebuie să muncim ca să ne întreţinem, nici unul dintre noi nu mai poate pierde nopţile prin cluburi şi baruri, astfel încât sărbătoritul a amânat evenimentul pe weekend. Înainte de beţivăneala din Korona, omul s-a gândit că ar fi de bonton să mergem şi la un warm up lounge – doar suntem corporatişti, ce naiba -, numai că nu a luat in calcul cât de cool down poate să fie Vertigo.

Dana îmi povestea mai demult că Mihai a investit o groază de bani în sistemul de ventilaţie a aerului din bar, motiv pentru care nu o să simţi pic de fum de ţigară pe toată raza barului. Cum eu sunt o primadonă şi mă înţeapă imediat la nas parfumul de tutun ars, după 5 minute de stat în bar mi se umflaseră ochii, mi se înfundase nasul, iar părul şi hainele n-ar fi putut mirosi mai rău nici dacă aş fi stat într-un furnal.

Al doilea aspect negativ a fost frigul. Purtam rochiţă şi cardigan şi mă aşteptam ca venind de afară, să găsesc înăuntru o temperatură mai blândă măcar cu 10 grade Celsius în plus. Dar în ciuda efectului de luminozitate scăzută care să sporească confortul clienţilor – ştiţi voi, capa invizibilităţii – noi, cei veniţi să bem în cinstea lui Dobay, precum şi jumătate din restul clienţilor, ne-am căutat din nou drumul către haine şi şaluri şi ne-am înghesuit unii într-alţii precum pinguinii în timpul iernii polare. Vertigo este cel mai friguros local în care am pus eu piciorul vreodată. Am descoperit într-un final o mini-aerotermă (accentul punându-se pe mini) în spatele canapelei, dar obiectul făcea atâta căldură cât ai sufla odată peste 10 perechi de mâini, câţi eram noi la masă.

După vizita la Vertigo, corelată cu petrecerea copiilor firmei în care lucrez, la care participasem în ziua respecivă, mă simt răcită. Mă doare capul, îmi curge nasul şi mă înţeapă în gât. O să mă acuzaţi că nu m-am îmbrăcat suficient de gros; credeţi-mă, după peripeţia de anul trecut, când am zăcut 3 săptămâni la pat, lovită de pneumonie, nu am nici un interes să mai trec încă o dată prin asta. Spuneţi-mi însă ce să fac? Să mă duc la Vertigo să-mi plătească tratamentul?

 

Obsesia săptămânii: Amazing

Mulţumirile se duc pe această cale către Dana, care mi-a adus-o în vedere sau spre ascultare. De fiecare dată când o aud, devin nostalgică şi romantică… deh, am şi de ce

Cel mai prost amant al horoscopului

V-am mai spus de câteva ori – dar repet ca să mă asigur că aţi reţinut – că în weekend, de obicei, până să mă ridic din pat la prânz, dau o raită prin toate newsletterele electronice care s-au strâns din cursul săptămânii. Şi, ca un făcut, aproape mai toate articolele care mi se par interesante au un sâmbure de horoscop în ele, că deh, toţi sunt guvernaţi de nişte planete aflate în semne zodiacale.

Şi cum sunt obsedată de tot ce înseamnă Vărsător, mai mai să dea nebunia în mine când am descoperit un articol în Garbo care ne dezvăluia secretele celor mai proşti amanţi ai horoscopului; printre ei, nimeni altul decât omologul meu masculin!

“Vărsătorul are tendinţa de a trăi într-o lume ireală,  în care totul mai degrabă se primeşte decât să se dăruiască. În ceea ce priveşte bioritmul său sexual, energia sa este prost distribuită: sunt zile în care apetitul său sexual este debordant şi de nepotolit şi zile în care recurge la abstinenţă şi apatie sexuală. În general însă, Vărsătorului îi place să experimenteze pe plan sexual. Gesturile şi comportamentul său sunt la extreme. Chiar şi în intimitate, Vărsătorul este fie extrem de copilăros, fie extrem de serios şi dramatic. În plus, ideile sale de a te face fericită în dormitor sunt fie prea cuminti, fie prea non-conformiste.

Dacă se întâmplă ca partenera sa să nu fie pe aceeaşi lungime de undă cu el, Vărsătorul o poate părăsi cu uşurinţă pe motiv că nu are răbdare şi nici disponibilitate. Bărbatul Vărsător este capricios şi are pretenţii mari în dormitor de la partenera sa. Implicarea sa nu este întotdeauna pe măsura aşteptărilor sale. Noutatea şi spontaneitatea îl încântă cel mai mult în dormitor. Deşi ştie cum să le facă intrarea în sanctuarul său sacru de iubit, are pretenţia ca partenera sa să fie inventivă şi să le aducă în dormitorul comun.”

Recunosc cu mâna pe inimă că nu m-am întâlnit niciodată cu un Vărsător, pentru că majoritatea bărbaţilor pe care îi cunosc şi cu care împart zodia mi se par deseori copilăroşi şi nedispuşi să-şi asume riscuri, eu având un soft spot pentru bărbaţii care măcar vor şi încearcă să mă conducă.

15 lucruri pe care le gândesc bărbaţii şi care nu v-ar fi trecut niciodată prin minte

Ştiu că vă înnebuniţi după ghidurile mele şi le-aţi dus dorul. Astfel încât m-am decis să încalc puţin bro code -ul (mai ales de când sunt unicul rezident al acestui blog) şi să le împărtăşesc suratelor mele ce le trece bărbaţilor prin cap în legătură cu diverse chestii. În special femei

1. Când un bărbat te întreabă mereu acelaşi lucru, de fapt vrea să ştie de ce continui să-l minţi.

2. Dacă îţi mărturiseşte, chiar şi în momente de slăbiciune sau de beţie, că nu poate trăi fără tine, înseamnă că deja şi-a făcut planuri de viitor care te includ.

3. Bărbaţii nu întorc întotdeauna capul după femeile arătoase. De cele mai multe ori le preferă pe cele prezentabile şi pline de bun gust.

4. Poate că flirtează toată ziua cu alte femei, dar noaptea, înainte de culcare, nu se gândeşte decât la cea la care ţine.

5. Când un bărbat spune că nu te înţelege (de cele mai multe ori referindu-se la logica feminină), pur şi simplu înseamnă că voi doi încă nu aţi găsit încă modul cel mai potrivit de a comunica.

6. Nu toţi bărbaţii se îndrăgostesc de orice femeie frumoasă pe care o zăresc, însă vor căuta mereu femeia perfectă.

7. Un bărbat îţi poate acorda atenţia lui pentru un minut, doar pentru a te uita definitiv după aceea.

8. Şi bărbaţii sunt sensibilicoşi (şi-i dăm Alinului ce-i al Alinului)

9. Când un bărbat te place cu adevărat, va ignora toate caracteristicile tale odioase.

10. Fiecare bărbat va rămâne, indiferent de vârstă, băieţelul mamei.

11. Dacă ai ocazia să pătrunzi în inima unui bărbat, nu mai e cale de întoarcere. Bărbaţii pot iubi o femeie chiar mai mult decât îşi iubesc mama.

12. Nu există bărbat pe lumea aceasta care să nu urască nimic mai mult decât discuţiile despre fostul.

13. Când un bărbat vrea să-ţi cunoască părinţii, lasă-l. Înseamnă că are gânduri serioase în ceea ce te priveşte.

14. Nici un bărbat nu va visa sau spera prea mult.

15. De obicei, femeia care i-a părăsit este cea mai dificil de cucerit citadelă; de aceea bărbaţilor le este atât de greu să accepte că au fost învinşi.

Obsesia săptămânii: Girl on Fire

Nici un cuvânt, doar muzică

Another Earth

Rar mi-a fost dat să văd un film sci-fi cu atât de multă încărcătură emoţională, mai multă chiar decât capodopera Mr. Nobody. “Another Earth” nu este un science fiction clasic: nu întâlnim alieni alergând pe stradă, cerul nu este purpuriu şi nici nu părăsim planeta pe care ne-am născut. Întâlnim însă un personaj spectaculos, Rhoda, care ne plimbă prin povestea inocenţei ei şi care ne face să privim în interiorul nostru şi să ne analizăm propriile euri.

O vedem cum sărbătoreşte intrarea la MIT şi cum se bucură la aflarea veştii că o nouă planetă, asemănătoare Pământului, tocmai a fost descoperită în Sistemul nostru Solar. Rhoda, jucată impecabil de Brit Marling, este o prezenţă puternică, iar camera de filmat nu poate sta mai mult de un cadru departe de ea. De aceea o şi vedem îndeaproape distrugându-şi viitorul o dată cu accidentul în care răpeşte vieţile a 3 inocenţi.

Patru ani mai târziu, noua planetă, botezată Earth 2, este vizibilă cu ochiul liber pe cer, iar Rhoda este o inadaptată, incapabilă să stea în preajma propriei familii sau să relaţioneze cu oricine îi calcă în cale. Perfect capabilă să-şi vadă de viaţă, să meargă la facultate sau să obţină o slujbă care să-i pună în evidenţă calităţile, tânăra femeie preferă să se ascundă în obscuritate şi se angajează ca femeie de serviciu la un liceu.

Penitenţa ei merge atât de departe încât se duce până în faţa casei unicului supravieţuitor al accidentului, decisă să-şi recunoască vina. Îşi pierde însă curajul şi, în schimb, începe să-l ajute să-şi reclădească viaţa. John Burroughs (William Mapother, interpretul infamului Ethan din “Lost”), compozitor de succes şi profesor la Yale, este un bărbat căzut în patima alcoolului şi care se încăpăţânează să trăiască în trecut, până când Rhoda intră în viaţa lui şi o curăţă de reminiscenţele crimei sale. La propriu.

Cum spuneam şi mai sus, “Another Earth” nu e un SF obişnuit, deci trebuie să fiţi pregătiţi pentru o adâncă explorare filosofică (nu recomand filmul împătimiţilor de acţiune) a regretului, vinei, iertării şi compasiunii pe fundalul unei planete-oglindă care se apropie din ce în ce mai mult cu fiecare cadru.

Perechi karmice

Ştiţi deja că sunt o pasionată a horoscopului şi pun mare accent pe ceea ce pot face 2 zodii dacă se ciocnesc într-un fel sau altul.

Mai săptămâna trecută mi-am zis că e cazul să mă lansez în industria peţitului, că tot îmi iese mie excelent datul cu piciorul în relaţiile mele, poate sunt bună la cuplatul altor oameni. Aşa că m-am pus cu plănuit cu not yet the love of my life, but slowly getting there şi am iţit o afacere: eu aduc o prietenă care-i singură, el aduce un prieten care nu-i singur, dar dacă o vede pe prietena mea sigur devine şi gata, planu-i gata. Singura problemă? Ea e Vărsător, precum yours truly, El e Taur că, deh, nouă femeilor ne plac aştia cu brandu’ mare.

Până mai dăunezi aveam o problemă cu introducerea celor doi unul altuia, pentru că Vărsătorul e un neconvenţional, iubitor de libertate, menit să schimbe cursul istoriei, iar Taurul e un tradiţionalist, aşezat în banca lui, ce n-ar ieşi din tipare nici dacă i-ai arunca un sac de bani în poală (ei, hai, nici chiar aşa). Şi-apoi am dat peste articolul ăsta (v-am zis că sunt în concediu medical şi zac la pat, prin umare mă plictisesc groaznic)care zice cam aşa despre El şi Ea:

“Varsatorul il invata pe Taur sa gandeasca intr-o maniera mai abstracta, Taurul il face pe Varsator sa se simta protejat si in singuranta, la adapost de toate ingrijorarile omenesti. Este o relatie intensa, provocatoare, cu multa pasiune, o relatie care arde, consuma, cere implicare, cere responsabilitati, cere a face compromisuri si a lasa de la sine.“

Oh, yay, that’s a match made in heaven on my blog!